Arădenii sunt așteptați sâmbătă la „Parada Formațiunilor Civile de Pompieri”

0
299

O serie de activități vor fi organizate sâmbătă, 17 septembrie, în cadrul evenimentului  „Parada Formațiunilor Civile de Pompieri”. Acest eveniment este organizat de Consiliul Județean Arad, prin Centrul Cultural Județean Arad, în colaborare cu Primăria Municipiului Arad.

 „Parada Formațiunilor Civile de Pompieri” va cuprinde o serie de evenimente interesante care se vor desfăşura, preţ de câteva ore, în mai multe zone din Centrul Aradului (simpozion, demonstraţii de măiestrie, parada serviciilor voluntare, înmânarea unor premii şi diplome). „Această acțiune vine să pună în valoare tradiția multiseculară a Formațiunilor Civile de Pompieri din județul nostru, care se păstrează, iată, nealterată în foarte multe localități arădene: Lipova, Zăbrani, Nădlac, Zădăreni, Pecica, Șagu, Vinga, Secusigiu, etc”, susține Doru Sinaci, directorul Centrului Cultural Județean Arad.

De asemenea, col.(rz.) dr. Dan Dumitru Paicu a declarat că: „Vom profita de această acțiune pentru a premia Formațiile Civile de Pompieri care și-au conservat cel mai bine tehnica de luptă cu valoare istorică, tradiţiile, utilajele şi elementele din dotare”.

Pe parcursul a două săptămâni, pe platoul din fața Primăriei Arad a prins contur o expoziție cuprinzând pompe manuale, motopompe, scări și mașini pentru intervenții în caz de incendii, multe dintre acestea având o vechime de peste 100 de ani, precum și o expoziție tematică sub coordonarea profesorului Horia Truță.

Programul de sâmbătă, 17 septembrie va începe la ora 9.00, cu un simpozion pe tema „Tradiţiile pompierilor voluntari arădeni“, în Sala „Regele Ferdinand” a Primăriei Arad.

Între orele 10.45 – 11.30, pe platoul din fața Palatului Administrativ vor fi demonstraţii de măiestrie, Platoul  Primăriei Arad  – majorete, pompieri voluntari și ISU.

Evenimentul va continua cu parada serviciilor voluntare, de la ora 11.30, pe traseul Primăria Arad, Bulevardul Revoluţiei, Teatrul Clasic Ioan Slavici, B-dul Revoluţiei, Piaţa Luther,  B-ul Vasile Milea, Parcul „Mihai Eminescu”.

Între 12.30 – 12.50, în parcul Mihai Eminescu vor fi înmânate participanților, diplomele şi premiile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.