În prezent, potrivit clasificării autorităților germane, deși România se află într-o zonă mare de risc, arădenii dornici de a munci în Germania își pot îndeplini scopul.  

Pentru a putea intra pe teritoriul Germaniei este necesară atât înregistrare pe portalul Ministerului Federal al Sănătății, înainte de plecarea din România, cât și prezentarea unui test negativ pentru Sars-Cov-2, cu maximum 48 de ore anterior intrării pe teritoriul german (sau testarea la cel mult 48 de ore după sosire). 

În momentul în care discutați cu angajatorul, trebuie să știți că este importantă cunoașterea condițiilor de muncă, dar și a naturii muncii pe care o veți presta în viitorul apropiat. Pentru a fi protejat și pentru a lucra legal în câmpul muncii, trebuie să vă cunoașteți drepturile. În acest caz, e util, ba chiar necesar să întrebați angajatorul despre condițiile de transport la locul de muncă, modul de plată și acoperirea asigurării de sănătate.  

De asemenea, încurajăm arădenii să ia cunoștință cu normele protecției muncii și să nu accepte abuzurile sau încălcările contractului de către angajator. În cazurile suspecte, să sesizeze orice neregulă către autoritățile competente germane, care pot demara anchete și sancționa angajatorul. Nu semnați un contract în cazul în care nu vă sunt clare toate clauzele acestuia. 

Pentru mai multe servicii de informare și consiliere în domeniul muncii și social, adresați-vă atașatului de probleme de muncă și sociale din cadrul Ambasadei României la Berlin sau consultați site-ul ITM Arad. 

Recomandările redacției