indemn proteste

Arădenii sunt chemaţi să îşi spună nemulţumirile, dar iniţiatorul nu este cunoscut

Mai multe apeluri prin care arădenii sunt chemaţi să îşi spună nemulţumirile, ori să se roage pentru binele ţării au fost lansate săptămâna aceasta.

Un apel pentru participarea la un manifest a fost lansat. Este vorba de un marş cu deviza „Aradul se roagă pentru România“, ce va fi organizat tocmai vineri, 14 noiembrie, înaintea celui de al doilea scrutin de alegeri. Deşi la prima vedere, îndemnul este unul de bună credinţă, nimeni nu şi-a asumat public responsabilitatea organizatorii, aşa cum se întâmpla de obicei la organizarea de manifestări publice. Nu s-a făcut cunoscut a cui aparţine această iniţiativă. În consecinţă, apelul de participare la rugăciune poate fi interpretat ca un îndemn la protest electoral.

Un comunicat prin care, arădenii sunt chemaţi vineri seara, în piaţa Avram Iancu să se roage a fost emis. Nu se ştie cine a venit cu iniţiativa, dacă apelul vine din rândul cetăţenilor, ori din partea unei organizaţii. Situaţia în care se află ţara stă la baza organizării manifestului, după cum se menţionează în comunicat.

„Vineri, 14 noiembrie 2014, de la ora 18:00, în piaţa Avram Iancu, toti arădenii sunt chemaţi la rugăciune pentru România.

Indiferent de vârstă, religie sau nivel de educaţie, toţi suntem, putem şi ar trebui să ne rugăm lui Dumnezeu pentru ţara în care trăim.

Cu toţii ştim că sunt zile cruciale pentru ţară, sunt decizii vitale pe care le avem de luat noi, cetăţenii şi ei, politicienii. Sunt răspunsuri şi solutii pe care le pot da unii oameni dar sunt unele pe care numai Dumnezeu le poate da.

Ne vom ruga împotriva corupţiei şi dezbinării, urii şi minciunii, hoţiei şi a lipsei de respect din România. Considerăm că e momentul ca dragostea si pacea, respectul şi bucuria, multumirea şi dreptatea să-şi ocupe locul de cinste şi la noi in tara.

Sunteţi aşteptaţi cât mai mulţi cărora vă pasă cu adevarat de România să facem o rugăciune pentru ţara în care trăim! Iar de la ora 19:00 vom porni spre Primaria Municipiului Arad într-un marş de rugăciune“ – acesta este mesajul comunicatului fără semnatar, promovat miercuri.

„Credem că doar Dumnezeu poate opri tăvălugul minciunii şi al ipociriziei care se rostogoleşte peste ţara noastră si tocmai de aceea vrem sa ne rugam cerandu-i astfel Lui, să-i stea impotriva! “ spun organizatorii.

Protest electoral sau voinţa arădenilor

Un alt mesaj de chemare la protest circulă pe reţelele de socializare, fără a fi însă trimis presei.Şi de această dată, dar pentru că mesajul circulă nu se ştie a cui aparţine iniţiatova. În acest mesaj cam ştim cine cu cine vvotează şi împotriva cui este. „Este timpul să ieşim în stradă! Să nu strigăm democraţie şi schimbare din faţa monitoarelor.

Să ieşim în stradă…să fim solidari faţă de românii din diaspora, batjocoriţi de guvernanţii noştrii.

Se organizează un marş de solidaritate, un marş de susţinere a articolul 36 din Constiţia României…articol, care apără Dreptul la Vot…vineri 14.11.2014, ora 17:00 cu plecare din faţa Casei Sindicatelor spre Teatru“, este mesajul anunţului de pe reţelele de socializare.

Rămâne de văzut ce caracter vor avea manifestările, cine va stă în spatele acestora şi dacă sunt voinţa cetăţenilor, ori proteste electorale.

Recomandările redacției