În perioada 12-26 ianuarie, Budapesta găzduieşte turneul final al Campionatului European de polo. Naţionala masculină a României a fost repartizată în grupa C, alături de Serbia, Rusia şi Olanda.
Primul şi cel mai important meci al trico­lorilor, cel împotriva Olandei, este programat pe 14 ianuarie. O victorie ar putea trimite România la turneul preolimpic. Apoi urmează meciurile mult mai grele cu Serbia, 16 ia­nuarie şi Rusia, 18 ianuarie.
Naţionala „tricoloră” s-a pregătit timp de trei săptămâni la Focşani, iar acum este gata să ia startul la importanta întrecere din ca­pitala Ungariei. Din lotul tricolor fac parte şi arădenii Levente Vancsik şi Robert Gergelyfi.
Ambii au fost lansaţi în polo la AMEFA, apoi au trecut pe la CSM Oradea, iar actualmente evoluează în Ungaria.

Recomandările redacției