Valul scumpirilor continuă, pe lângă creșteri de prețuri la utilități și la alimente de bază, se pare că vom avea scumpiri și la apa de băut. Arădenii vor simți, pe buzunarul lor, cum va crește și prețul apei îmbuteliate, iar majorarea va fi de cel puțin 20%, a declarat, la Digi24, George Ristea, președintele Asociației Producătorilor din Industria Apei. Potrivit reprezentantului APIA, apa de izvor îmbuteliată se va scumpi din cauza noilor prețuri la energie, ambalaje și combustibili, precum și a presiunii cursului de leu-euro in urma investițiilor realizate în producție.

Producătorii de apă de izvor susțin că plătesc facturi de energie electrică cu 90% mai mari față de 2020, prețul combustibililor s-a majorat cu aproximativ 20% și, în plus, a crescut cu aproape 50% prețul ambalajelor (PET-uri, carton, folie). De asemenea, membrii APRIA resimt și presiunea cursului de schimb leu-euro, din cauza investițiilor majore realizate în ultimul timp, evoluția acestuia reprezentând o permanentă îngrijorare.

„Principalul motiv este scumpirea energiei electrice, în general producătorii sau îmbuteliatorii de apă sunt energofaci, consumă foarte multă energie și această scumpire cu 90% duce la scumpirea apei. Dar acesta e doar unul dintre motive. Apoi, materialele de ambalat au o creștere de 50%. (…) Minimum 20% va fi majorarea și poate ajuge spre 25-30%, iar în luna octombrie ar trebui să se vadă deja la raft”, a precizat, la Digi24, George Ristea, președintele APIA.

Recomandările redacției