Arădenii care au un plafon al creanţelor fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie 2012, mai mici de 40 de lei, vor fi scutiţi de la plata acestora, excepţie făcând contribuabilii care la data de 1 ianuarie 2013 vor fi înregistraţi în evidenţele Direcţiei Venituri cu bunuri şi/sau servicii impozabile.
„Creanţele fiscale restante aflate în sold la data de 31 decembrie a anului, mai mici de 40 lei, se anulează. Plafonul se aplică totalului creanţelor fiscale datorate şi neachitate de debitori”, se arată într-un proiect de hotărâre aprobat de consilierii locali anul trecut.
Conform aceluiaşi document, executarea silită a contribuabililor care au restanţe la bugetul local presupune o serie de cheltuieli materiale, de personal, transport, legate de organizarea licitaţiilor etc, cheltuieli care depăşesc valoarea de 40 de lei. În afara acestor cheltuieli, executarea silită presupune şi cheltuieli poştale, care sunt în cuantum de 5,75 lei (comunicarea înştiinţării de plată şi a somaţiei).

Recomandările redacției