protestDupă ce au organizat un marş de amploare, marţi după-masa, prin tot centrul municipiului, arădenii au ieşit în stradă şi ieri după-masa, pentru a lupta pentru soarta Roşiei Montane. Protestatarii sunt hotărâţi să se mobilizeze în fiecare zi, ieri fiind deja a patra zi consecutivă în care au protestat în faţa Primăriei. Aceştia au organizat un marş de impact pe Bulevardul Revoluţiei, cu bannere şi pancarte, strigând: „Uniţi, salvăm Roşia Montană! Nu corporaţia face legislaţia!”. De asemenea, au împărţit pliante pentru informarea cetăţenilor. „Suntem un nucleu care ieșim zilnic. Am mărşăluit şi scandat între Piaţa Avram Iancu şi Podgoria. Ieri am organizat protest, precum şi azi şi în zilele următoare, pentru a atrage atenția arădenilor şi a-i informa despre riscurile proiectului, prin împărţirea de pliante. Urmeză să organizăm şi un protest de amploare, vom anunţa în curând data exactă”, a declarat Maria Iulia Blaj, unul dintre organizatorii protestului.
(C.G.)

Recomandările redacției