Arădenii vor putea circula cu trenuri directe de Paște și de 1 mai

0
399

Din data de 30 aprilie până în 4 mai, cu ocazia minivacanței de Paște și a zilei de 1 mai, călătorii vor putea beneficia de trenuri directe, inclusiv din Arad la București.

Trenurile directe vor avea legături din Bucureşti Nord, Iaşi / Suceava, Timişoara Nord, Arad, Craiova, Baia Mare, Cluj Napoca, Brașov spre Constanţa și staţiunile de pe litoral, inclusiv Mangalia.

De asemenea, CFR Călători va suplimenta trenurile către cele mai solicitate destinații cu vagoane clasă, de dormit și cușetă pentru asigurarea mobilității pasagerilor în condiții de siguranță și confort. Inclusiv trenul de Iași/Suceava cu destinația Mangalia și retur va avea în compunere vagoane cușetă.

 Mai mult de atât, biletul dus-întors se poate cumpăra cu o reducere de 10%, la cumpărarea cu anticipație discontul este de până la 10%. De asemenea, conform legii, elevii pot călători gratuit, iar studenții beneficiează de 50% reducere la vagoane clasa a 2-a.

 Totodată, călătorii vor fi nevoiți să își planifice din timp călătoria, să folosească toate trenurile puse la dispoziție și să își obțină din timp legitimațiile de călătorie. Biletele de călătorie vor putea fi achiziționate online de pe www.cfrcalatori.ro , de la automatele de vânzare bilete din gări sau direct de la casele de bilete din gări.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.