OLYMPUS DIGITAL CAMERACompania Aradi Kamaraszínház  a participat, zilele trecute, la cea de a 10-a ediţie a festivalului de teatru de la Gheorgheni (27 septembrie – 6 octombrie 2013), cu spectacolul „Infanti­lităţi”- de Raymond Cousse, în regia lui Erno Tapaszto.  Piesa, extrem de apreciată în rândul criticilor de teatru,  fu­sese deja jucată la numeroase festivaluri din țară și din străinătate , precum şi în sala de teatru a penitenciarului de maximă siguranță „Csillag” din Szeged, în cadrul Festivalului Internaţional de Teatru THEALTER.
Despre piesa cu care a participat la Colocviul Teatrelor Minoritare din România, cum se mai numeşte festivalul, reprezentanţii teatrului spun: „Spectacolul «Infantilităţi» nu este un joc de copil, nici o serie de farse ale unui puştan obraznic. De obicei adulţii acordă, cu un aer superior, mai puţină importanţă sufletului sensibil de copil care se destăinuie în faţa noastră. Sentimentele lui sunt pure, la fel şi atitudinea faţă de grozăviile incomprehensibile ale lumii care îl înconjoară. Copilul nu mai este copil dar nu este încă nici adult, este la vârsta pubertăţii, pe teritoriul hazardat al descoperirilor. Are o anxietate metafizică faţă de secretele trupeşti, faţă de nemurirea sufletului. Ca şi în cazul unei fântâni arteziene, cu cât se sapă mai adânc cu atât mai puternic ţâşneşte apa“.
Colocviul Teatrelor Minoritare din România, reînviat la Gheorgheni la propunerea Guvernului României-Departamentul pentru Relaţii Interetnice, după ce s-a desfăşurat în trei ediţii la Sf. Gheorghe în anii 1978, 1980 şi 1992, este organizat din 2001 de Teatrul Figura Studio. Festivalul, la care vor fi prezente toate teatrele profesioniste ale minorităţilor din România,  îşi propune să promoveze diversitatea etnică, lingvistică şi culturală şi să încurajeze dezbaterile între profesionişti.
De la precedenta ediție a acestui Colocviu al Teatrelor Minoritare din România, cea mai prestigioasă  dedicată teatrelor care joacă în limbile minorităţilor, Compania Aradi Kamaraszínház  se întorsese acasă cu două premii: Éder Enikő fusese distinsă atunci cu premiul pentru cea mai bună actriţă pentru rolul Merteuil din „Quartet” de Heiner Muller, iar spectacolul primise premiul special al juriului. La acestă ediție, Colocviul nu a fost un festival cu premii.
(G. S)

Recomandările redacției