Beneficiarii proiectelor transfrontaliere Interreg V-A România-Ungaria pot participa la seminarii, prin care să fie bine informați pentru implementarea eficientă de proiecte.

Unul dintre aceste seminarii se va ține la Arad, pe data de 30 iulie, cu sprijinul Ministerului Dezvoltării Regionale și Administrației Publice – autoritate de management în implementarea proiectelor prin Fondul European de Dezvoltare Regională.

„Scopul seminarului este de a oferi sprijin în implementarea proiectelor, în cadrul acestuia urmând să fie prezentate într-un mod interactiv regulile de implementare, obligaţiile beneficiarilor privind comunicarea și diseminarea, recomandări privind utilizarea sistemului eMS, sfaturi practice legate de raportarea și validarea cheltuielilor, precum și exemple de greșeli frecvente în vederea prevenirii neregulilor și fraudelor“, anunță reprezentanții Prefecturii Arad.

Programul Interreg V-A România-Ungaria este destinat accesării de fonduri pe proiecte comune româno-ungare, ce abordează nevoile identificate ce necesită o abordare comună şi soluții inovative, contribuind astfel la dezvoltarea sustenabilă a zonei eligibile. Programul dispune de un buget total de aproximativ 232 milioane de euro, din care 189 milioane de euro reprezintă finanţarea nerambursabilă din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR). Zona eligibilă a programului cuprinde judeţele Arad, Bihor, Satu Mare şi Timiş şi, respectiv, judeţele Békés, Csongrád, Hajdú-Bihar și Szabolcs-Szatmár-Bereg. Pentru proiectele de viitor – 2021 -2027 sunt deja demarate consultări.

Între proiectele finanțate la Arad, alături de proiectele de modernizare a unor drumuri județene din zonele de graniță se numără „Îmbunătățirea managementului transfrontalier privind riscul de inundații pe râul Mureș“, al cărui beneficiar este Administația Bazinală de Apă Mureș. Proiectul presupune elaborarea unor hărţi și baze de date comune privind riscuri specifice, asigurând astfel o protecție eficientă împotriva inundațiilor, dezvoltarea și modernizarea stației de pompare de la Makó (Ungaria), reconstruirea barajului de protecție împotriva inundațiilor (n.a reabilitarea barajului de protecție aferent municipiului Arad pe o lungime de 2.345 m și amenajarea malului pe o lungime de 225 m). Proiectul implică o investiție de 2,685,559.00 de euro.

Proiecte pe social și cultură

Un alt proiect finanțat este „Educația adulților în domeniul sănătății și a mediului de viață sustenabil” prin dezvoltarea Centrului Educațional pentru Adulți „Verba Docent” Arad,  cu beneficiar principal Asociația pentru Promovarea Valorilor Naturale şi Culturale ale Banatului şi Crişanei „EXCELSIOR”. În cadrul acestuia se vor organiza cursuri de formare și acțiuni pentru adulți, în special pentru șomeri, persoane în căutarea unui loc de muncă și persoane marginalizate din punct de vedere social. Valoarea acestui proiect se apropie de 3 milioane de euro.

Nu în ultimul rând, cu aproape 400.000 de euro se derulează la Biblioteca Județeană „Alexandru D. Xenopol“ și proiectul pentru model deschis, transfrontalier de creare a unei baze de date a muzeului digital. Ar urma să fie creat un model digital pentru colecții publice (n.a cercetare, achiziționare de echipamente și instruire), dar și generarea unor aplicații practice ale muzeelor digitale – ateliere, educație și conștientizare, pregătirea ghidurilor culturale, monografii și broșuri, expoziții modernizate și virtuale.

Finanțat este și proiectul „Îmbunătățirea cooperării transfrontaliere între instituțiile publice din Nădlac-Sântana-Elek-Doboz“ printr-o serie de activități derulate în comun de funcționari din cele două țări care se vor concretiza în servicii mai bune pentru populația din cele patru localități prin modernizarea sălii de întâlniri din Nădlac, a sălilor multifuncționale din Elek și Sântana, precum și a sălii de sport din Doboz. Valoarea proiectului – 296.890,00 euro.

Recomandările redacției