Parafrazându-l pe Marin Preda, care a scris „Viaţa ca o pradă”, am putea spune că, în ultima vreme, Aradul a devenit o adevărată pradă pentru primarul Gheorghe Falcă. Edilul-şef se foloseşte de orice mijloace pentru a-şi atinge scopurile, care pot fi rezumate în două cuvinte: controlul absolut. Iar, atunci când lucrurile nu ies aşa cum vrea el, încearcă să lase impresia că totuşi a ieşit victorios. Aşa s-a întâmplat şi în cazul sediului fostului Inspectorat Judeţean al Poliţiei de Frontieră, devenit deja celebru în Arad, din cauza atacurilor lansate de primar la adresa prefectului şi a deputatului Flavius Măduţa, pe care-i acuză, în mod nejustificat, de toate relele de pe lume. Nu cu mult timp în urmă, Falcă s-a lăudat că a ajuns la o înţelege cu ministrul de Interne, Primăria urmând să primească cu titlu gratuit clădirea pe care a pus ochii. Condu­cerea Ministerului Afacerilor Interne are însă o altă variantă. Reprezentanţii instituţiei susţin că deocamdată nu s-a luat nicio decizie, deci declaraţiile date de primar nu au avut nicio acoperire.
Pe de altă parte, cum municipiul, pe care-l controlează destul de bine din punct de vedere administrativ, nu-i mai ajunge, Falcă a decis că ar fi cazul să pună stăpânire şi pe ju­deţ. A început astfel asaltul, vizând funcţia de preşedinte al organizaţiei judeţene a PD-L, pentru a avea argumente atunci când ia la întrebări un primar din partid care nu-i cântă în strună. Jocul i-a ieşit până în momentul de faţă, reuşind să se înscăuneze în fruntea democrat-liberalilor, folosind însă, după cum scrie presa, anumite manevre la li­mita statutului. Dar ce mai contează? S-a văzut cu sacii în căruţă şi acum va putea să taie şi să spânzure în partid, după cum îşi doreşte. Pro­blema este că partidul este foarte dezbinat, iar faliile apărute din cauza ambiţiei sale, au toate şansele să se depărteze şi mai mult. Falcă s-ar putea trezi astfel că este preşedinte peste o filială din care a mai rămas doar numele.

Recomandările redacției