Am apucat să vizitez, să fotografiez, să mă minunez și să mă bucur de succesul a două orașe, Sibiu și Pecs, amândouă foste capitale culturale. Bravo lor! Dar, indiferent de proiectul cu care cele două orașe au câștigat concursul, au mai câștigat, în plus, pe toate planurile, devenind cunoscute și recunoscute-n lume. Și-au schimbat mentalitățile în urbanitate, ambele orașe și-a etalat tot ce aveau mai frumos, au îmbrăcat hainele de sărbătoare , pe care le poartă în mod curent, istoria este evidențiată și subliniată la fiecare pas.
Prin anii 90, când nimeni nu visa la capitală culturală, și arădenii continuau să admire orașele europene, și prima alimentară privată ”FARBENA” din Grădiște, ca o descătușare din chingile comuniste, cu toții trăiam într-o falsă libertate. S-a instaurat o libertate – libertină -, când fiecare putea să-l înjure pe primar, prefect, ministru și chiar pe președintele Iliescu. În compensație, cei înjurați aveau ,la rândul, lor libertatea să nu răspundă la memoriile kilometrice ale românilor, jefuiți vreme de 50 de ani în „democrația comunistă”. În aceiași ani, cu furia neîndreptățiților, s-a introdus gazul spre folosință casnică, cu cofretele instalate pe fațadele monumentelor istorice, iar avocații și notarii, justiția, nu pridideau cu procesele revendicative prin care arădenii își doreau averea familiei, casa și pământurile. La un moment dat, palatele Aradului, casele, curțile, aflate într-o proprietate pestriță, a statului și a moștenitorilor, au rămas într-o stare juridică – a nimănui – pe durata procesului de revendicare, 5 ani, 10 ani, mulți ani, până-n zilele noastre. Chiar, nu mă credeți? Priviți cum arată cel mai vechi teatru, a lui Iacob Hirschl/1818, din care, când a plecat Casa de Cultură Municipală, a primit lovitura de grație. Ca o piază rea, în curte au început să crească oțetarii.
Acum să amintesc care sunt cele 5 cetăți. Prima o consider, așadar, Teatrul Vechi „Iacob Hirschl”/1818, care este apărată de Legea 422/2001 ! Încet, încet, clădirea se sfarmă, dispare cărămidă cu cărămidă. Iată o podoabă nestemată din coroana unui Arad, capitală culturală, deocamdată intangibilă și lăsată cu cinism pradă ruinei. Veni vorba despre Teatru, am și eu o întrebare: – Știe cineva unde se află splendidele ornamente ce odinioară decorau mâna curentă la scara principală de urcat la etajul I?
A doua „cetate” este Fabrica Marta, clădirea cu turn de pe Vlaicu. Alt monument istoric. Acesta, din două motive nu se poate vizita, întâi că-i proprietate privată , apoi cine intră, riscă viața, dacă se dărâmă tocmai atunci. Este fabrica care a produs 300 autocamioane și autobuse și 650 automobile cu emblema Mercedes.
A treia „cetate” este complexul industrial al fraților Neuman, INDAGRARA/1851 moară și industria produselor agricole, spirt și drojdie. Începutul demolării și demontarea utilajelor a început în 1990 , când s-a spus adio unui muzeu tehnic al acestei industrii, prima în Sud-Estul Europei. Acum este o ruină, talmeș-balmeș, în care nu se poate intra fiind o proprietate privată, apărată de faimoasa Lege 422/2001 . Din complexul INDAGRARA se poate, (se putea) realiza un complex cultural ca cel din PECS , -Complexul Cultural ZSOLNAY –. Ce coadă, la intrare, turiști mulți, mai ales că acolo s-ar putea amenaja un restaurant pentru toate portofelele.
A patra „cetate”, amintim de Fabrica TEBA/1926, abandonată de actualii proprietari. Construită cu capital german, societate pe acțiuni, compactă, pe trei etaje, modernă, cu tehnologia adaptată la prelucrarea celofibrei. Astăzi încremenită în vreme, moartă, golită de utilaje, așteaptă buldozerele, ori ca într-o feerie, o destinație în folosul orașului, cum este bunăoară „HOTEL-DIEU de BEAUNE/1443 în Franța. Acesta este adresa site-ului , căutați și vă cruciți; TEBA este doar din 1926 și este abandonată.
A cincea „cetate”, Palatul Neuman/1892 de pe Bulevard, care până-n 2021 rămâne cu toate ornamentele lipsă și fără turnul din fața Primăriei. La fel ca într-0 cetate, intervenția autorităților este stopată; să nu se amestece nimeni în proprietatea privată, la fel ca într-o unitate militară. Aspectul curții, cu casa scărilor exterioare, crescătorie de fantome, nu cred să-i atragă pe turiști. Acest palat, model arădean 1900, realizat de Tabacovici, obiectiv turistic cu istorii și povești. Știți că aici a fost în interbelic Chestura Poliției Locale?
Cetatea Aradului/1763-1783, ctitoria Mariei Terezia, râvnită de arădeni dintotdeauna , dacă ar fi cedată spre administrare civilă, cu istoria ei, cu poziția de excepție, în centrul orașului, ar cântări greu în câștigarea concursului de capitală culturală. S-a încercat cu intervențiile la toate nivelurile, la toate guvernele, de toate culorile, degeaba, fără rezultat. Armata nu cedează și gata. Se pun niște condiții ca pe vremea lui Suleiman Magnificul, unor provincii vasale. Un caz special, iată pentru ce am întitulat -5+1 cetăți ale Aradului -. Adică prin ce probleme le ridică, avem de rezolvat 6 cetăți.
Fațadele, cu alaiul de cofrete electrice și de gaz, cu eșapamentele cazanelor de încălzire scoase printre ornamente, și cu aparatele de condiționare pe fațadă, acolo unde le-au montat, gratuit, echipele magazinelor de unde au fost cumpărate, iată un ghem de probleme care ne trag în jos și care cer, urgent, schimbarea atitudinii arădenilor.
Si atunci, oare, apucăm noi să le rezolvăm pe toate până-n ajun de 2021? Trebuie, deoarece VOI NICI NU ȘTIȚI CE ORAȘ FRUMOS AVEM?
Bujor Buda
