Potrivit Hotărârii 151 a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Arad, în condițiile creșterii numărului cazurilor COVID-19 la nivelul județului, la solicitarea Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, această instituție a fost mandatată să solicite autorităților sanitare centrale, cu rol în coordonarea activității de combatere a efectelor pandemiei de COVID-19, transferul către unitățile sanitare din județul Arad a unui număr de trei medici specialiști sau primari cu specialitatea Anestezie și Terapie Intensivă.

De asemenea, prin hotărârea CJSU Arad,  toate spitalele publice și private din Județul Arad vor comunica Direcției de Sănătate Publică a Județului Arad, până cel târziu în data de 24.09.2021, ora 12.00, următoarele informații: numărul cadrelor medicale pe care le pot disponibiliza în vederea tratamentului și îngrijirii pacienților COVID-19 internați în spitale din județul Arad, indiferent de specializarea acestora, conform prevederilor art. 19 din OUG 20/29.03.2021; numărul de paturi care au fost dotate sau pot fi dotate cu instalație de oxigen și care pot fi utilizate pentru tratamentul pacienților COVID-19.

Recomandările redacției