În ultimele zile, Aradul a fost ferit de coronavirus. Niciun caz nou de infectare cu covid nu s-a mai diagnosticat la Arad în ultima perioadă. Aradul este deocamdată cel de al 10-lea județ din țară ca număr de cazuri de covid înregistate de la începutul pandemiei. Însă județul nostru este și între cele 10 județe în care nu s-au mai identificat noi îmbolnăviri cu COVID-19. Potrivit autorităților, doar trei persoane infectate cu coronavirus sunt internate în prezent, în timp ce, cu săptămâni în urmă, în spitalele arădene erau infectați zeci de arădeni, unii chiar în stare gravă.

„Veşti bune despre Coronavirus la Arad: Zero pacienţi în ultimele 24 de ore. Suntem în lista celor 10 judeţe fără cazuri noi, avem doar trei oameni internaţi. Mulţumesc pentru responsabilitate arădenilor, este în primul rând meritul oamenilor care înţeleg să respecte reguli şi să îi protejeze pe cei din jur. Aradul este un judeţ expus, tranzitat intens şi deschis spre străinătate. Pe aici au trecut în flux continuu oamenii din occident, iar virusul s-a răspândit la începutul pandemiei. Am luat împreună măsurile corecte şi am stopat răspândirea virusului. Este important că acum suntem printre judeţele care raportează cele mai puţine cazuri. La nivel naţional, cifrele nu arată foarte bine aşa că trebuie să fim atenţi în continuare. Dacă o facem, totul va fi bine!“, a susținut Sergiu Bîlcea, vicepreședintele Consiliului Județean Arad.

În prezent, evidența cazurilor de infectare cu coronavirus la Arad arată că, de la începutul pandemiei și până în prezent s-au înregistrat 704 cazuri.

La nivel de țară, până luni, 22 iunie, pe teritoriul României, au fost confirmate 24.291 de cazuri de persoane infectate cu virusul COVID – 19 (coronavirus). Dintre persoanele confirmate pozitiv, 17.031 au fost declarate vindecate și externate.

Un număr de 1.523 persoane diagnosticate cu infecție cu COVID-19 au decedat până în prezent.

În intervalul 21 (10:00) – 22 iunie  2020 (10:00) au fost înregistrate 11 decese (6 bărbați și 5 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Argeș, Bistrița-Năsăud, Brăila, Dâmbovița, Ilfov, București, Olt, Vrancea și Vâlcea.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 246 noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 195 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 1.258 de persoane. Alte 71.895 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 630.374 de teste.

În ultimele 24 de ore, au fost înregistrate 297 de apeluri la numărul unic de urgență 112.

Pe fondul încălcării prevederilor Legii nr. 55 din 15.05.2020 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, polițiștii și jandarmii au aplicat, în ultimele de 24 de ore, 698 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 250.450 de lei.

De asemenea, prin structurile abilitate ale Poliției, au fost constatate, în 24 de ore, 2 infracțiuni pentru zădărnicirea combaterii bolilor, faptă prevăzută și pedepsită de art. 352 Cod Penal.

Nu în ultimul rând, autoritățile semnalează că, în data de 21 iunie, 71 de persoane care nu au respectat măsura izolării la domiciliu sau a carantinei au fost introduse în carantină instituționalizată pentru 14 zile sau a fost dispusă măsura carantinării instituționalizate pentru o nouă perioadă de 14 zile.

Recomandările redacției