Aradul fotbalistic, la despărțirea de Ionuț Popa: „Ardea pentru fotbal, pentru UTA, un om și un antrenor de la care ai avut numai ce învăța”

0
627

Ionuț Popa a marcat destule destine fotbalistice. Multe dintre ele acasă, la Arad, dar toată țara vorbește despre dispariția tragică a unuia dintre cei mai apreciați antrenori din ultimele decenii. Foștii colegi, colaboratori, elevi și simpli iubitori ai sportului rege își găsesc
cu greu cuvintele, deși anunțul tragic ieri dimineață era previzibil după veștile ce soseau de pe patul de spital. Dar, veți vedea, „Mister” a trăit intens și a profesat cum a știut mai bine, iar mărturie îi stau cei de care se desparte cu regret și pentru care, poate, și-ar fi dorit să făcă și mai mult.
Nagy: „Mentor și prieten”
Roland Nagy (fost elev și colaborator al lui Ionuț Popa pe banca UTA-ei): „Mi-era foarte teamă de această zi și de abia acum îmi dau exact seama de ce. Simt o durere imensă, de nedescris, pentru pierderea omului ce mi-a deschis porțile performanței în antrenorat. Sigur, nu am ajuns eu un mare tehnician, dar atât cât am putut și voi mai putea voi da fotbalului. E și un fel de obligație față de Mister, care a avut încredere în mine și m-a luat lângă dânsul ca antrenor secund acum 11 ani. Dacă mai spun că mi-a marcat și ultimii ani din cariera de fotbalist, cred că spun aproape totul despre cât de important a fost nea’ Popică în viața mea. E legat, oarecum, și de familia mea, fiindcă Norbi, fiul meu, e născut pe 16 aprilie, iar dânsul pe 17. Anul acesta, când l-am sunat, și-a amintit și de cel mic care a crescut între timp și m-a întrebat cum mrege cu fotbalul. Era suferind, dar dorea să știe că suntem cu toții bine. A fost un suflet mare, poate cei care nu au lucrat cu el nu știu acest lucru. Nu se exterioriza prea mult, adevăratele sentimente le ținea pentru el, dar știai din acțiunile sale cât de mult te apreciază. Cei care susțin că nu a avut sentimente puternice față de UTA, se înșeală amarnic. Trăia, ardea pentru acest club, cu siguranță ar fi meritat să activeze aici, la el acasă, în perioade mai bune din punct de vedere financiar. Nu a gândit rău de nimeni, iar ca antrenor găsea mereu echilibrul perfect între glume, muncă și momentele de motivare și concentrare. O să-mi lipsească discuțiile cu el, glumele bine alese și țintite, cafeaua de la barul bazei sale, ce avea un gust aparte pentru noi, care am avut atât de multe de învățat, atât profesional, cât și uman. Așadar, mă despart azi de un mentor, de un prieten, iar Aradul și țara de unul dintre cei mai profesioniști antrenori ai ultimei perioade. Aș vrea să le transmit sincere condoleanțe soției sale, Rodica, fiicei Meda, a fost un familist convins, sper să de le dea bunul Dumnezeu puterea să treacă peste acest moment greu. Drum lin, Mister, fie-ți țărâna ușoară”.
G. Țucudean: „Mi-a dat mare încredere la 17-18 ani”
George Țucudean (fost elev al lui Ionuț Popa la Gloria și UTA, actual atacant la CFR Cluj): „Am aflat cu tristețe vestea decesului lui nea’ Popică după micul dejun pe care
l-am servit cu cu echipa la Cluj. De atunci nu mai sunt bun de nimic, căci trebuie să ne despărțim de un om foarte important pentru familia noastră. Vă dați seama, l-a antrenat pe tata (n.a. Marius Țucudean), apoi m-a antrenat și pe mine, a fost cel care m-a promovat la UTA, după ce mă pregătise puțin timp și la Gloria. Țin minte că la începutul carierei mele îmi spunea: «George, trebuie să muncești și să-ți faci o careiră în așa fel încât să nu se mai zică despre tine că ești băiatul tatii, ci invers. Că tatăl tău poartă numele fotbalistului Țucudean». Mi-a dat mare încredere la numai 17-18 ani, după anul cu dânsul pe bancă, la UTA, m-a transferat direct Dinamo. Ulterior, a dorit să mă ia cu dânsul și pe la Iași sau Poli, dar nu a fost să fie. Repet, e o mare pierdere pentru toată familia mea, l-am considerat un prieten drag, apropiat, mi-este greu să vorbesc despre el la trecut acum. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în pace!”.
Rus: „Reîntoarcerea la UTA i se datorează”
Ciprian Rus (căpitanul echipei UTA): „Reîntoarcerea mea acasă, la UTA, i se dato­rează dânsului și pentru asta i-am fost și îi voi veșnic recunoscător. Am știut din prima că o să lucrez cu unul dintre cei mai buni antrenori din țară, iar când am aflat și ce om bun este, care pune suflet în tot ceea ce face, m-am simțit privilegiat. Indiferent de situație, de rezultat, știa să întrețină o atmosferă bună în vestiar, să te motiveze de la un meci la altul. Ne-ar fi plăcut să avem rezultate mai bune cu dânsul, căci își dorea enorm să o readucă pe UTA în Liga 1. Vă spun sincer ca a iubit mult acest club și merită tot respectul pentru asta. Mi-aș fi dorit să-l văd de ziua dânsului, chiar m-am dus cu un tort, dar trebuia să fim vigilenți în plină pandemie de coronavirus. M-a sunat în aceeași zi
să-mi mulțumească, am vorbit puțin și de fotbal și mi-a spus că vrea să ne vadă din toamnă în Liga 1. Vrem să promovăm și pentru dânsul, îl și așteptăm să și se uite meciurile noastre, de Acolo, de Sus. Sincere condoleațe soției și fiicei sale, Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească”.
Țapoș: „…era maniera lui de a motiva și mai mult portarii”
Dan Țapoș (fost elev și colaborator al lui Ionuț Popa pe banca UTA-ei): „Nea’ Popică m-a și antrenat pe finalul carierei mele de portar, iar apoi mi-a dat șansa să lucrez atâția ani cu el la UTA, în mai multe mandate. M-a dorit și la Iași sau Petroșani ca antrenor cu portarii, dar eu am preferat să rămân mereu acasă. Am avut foarte multe de învățat de la el, în primul rând din punct de vedere uman. Avea un caracter aparte, știa exact când să glumească, când să fie serios, dar simțea și când ai nevoie de ajutor și te ajuta cu ceea ce putea el. Mie, ca antrenor cu portarii, mi-a dat mereu libertate deplină și avea «perlele» la el când se referea la mine și la băieții mei. Le spunea: «Și așa nu mă bazez eu prea mult pe voi, sunteți mai mult la număr. Încercați măcar să nu ne încurcați».  Era maniera lui de a motiva și mai mult portarii și îi cam ieșea. Țin minte că după un meci la Șiria, când Robi Bodea a apărat un penalty, l-a lăudat foarte mult în vestiar. L-a numit erou, ceea ce m-a surprins și pe mine, căci nu obșinuia să facă acest lucru cu jucătorii lui. Eu pot spune că l-am simțit ca pe un membru al familiei mele,
l-am considerat ca un tată și, chiar dacă relațiile nu au mai fost foarte strânse în ultimul an, credeți-mă că sunt împietrit de durere. Atâta vă mai pot spune, că Aradul și UTA a pierdut un mare om, un mare profesionist, Dumnezeu să-l ierte!”
Stupar: „ Nu o să pot uita niciodată imaginea sa de om energic și bun”
Dan Stupar (fost elev și colaborator al lui Ionuț Popa pe banca UTA-ei): „E greu de acceptat ceea ce trăim astăzi, parcă e totul ireal. Nu-mi vine să cred că nea’ Popică a plecat chiar atât de repede dintre noi. Era un om de viață, jovial, cu care îți era mai mare dragul să-ți petreci timpul și să lucrezi. A fost o onoare să-i fiu secund,
mi-a dat șansa să antrenez la prima echipă a UTA-ei, când eu speram cel mult să pregătesc o echipă de copii și juniori la clubul imens la care am evoluat și eu. Bineînțeles, nu pot uita că nea’ Popică mi-a fost și antrenor la începutul anilor 90, am promovat și activat în Liga 1 cu dânsul alături, dar – bineînțeles – l-am cunoscut cu adevărat din 2009 încoace. Eram foarte atașat, atât profesional, cât și ca om de el, a fost mereu un exemplu pentru mine în cariera profesională. Rezultatele vorbesc pentru el, nu trebuie eu să mai spun ceva despre antrenorul Ionuț Popa. Trecusem pe la el în primăvară, părea că se simte mai bine, dar, e adevărat, la ultima discuție telefonică, mi-a mărturisit că are și momente rele. Nu o să pot uita niciodată imaginea sa de om energic și bun, îi mulțumesc că mi-a oferit șansa să fiu în apropierea sa. Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească și sincere condoleanțe familiei”.
Păcurar: „Printre primii trei antrenori pe care i-a avut
vreodată Aradul”
Cristian Păcurar (ultimul colaborator al lui Ionuț Popa pe banca UTA-ei): „Făcând parte din același staff tehnic, am fost – în ge­neral – la curent cu problemele de sănătate ale lui Mister și speram din suflet să treacă peste ele. Deși începuse să se simtă rău, în returul campionatului trecut a fost foarte implicat în activitatea echipei. Cu sfaturi, dar și fizic, căci a fost de câteva ori la antrenamentele noastre. Mă întreba în detaliu ce fac băieții, ce am lucrat și-mi trasa sarcini exacte pentru antrenamentele ce urmau. Din păcate, oricât am fi dorit noi să negăm, absența dânsului din vestiar s-a resimțit în rezultatele echipei, ce nu au fost foarte bune. Avea un har special când le vorbea jucătorilor, știa să intre în mintea lor, să-i motiveze cum niciun psiholog nu ar fi putut. Personal, vreau să-i mulțumesc pentru tot ceea ce m-a învățat, profesional și uman, a fost o onoare să lucrez cu dânsul. Îl consider printre primii trei antrenori pe care i-a avut vreodată Aradul, iar plecarea sa dintre noi e o mare pierdere pentru fotbal și sportul arădean, în general. Rămas bun, nea’ Popică, Dumnezeu să te odinească, iar familiei, sincere condoleanțe!”
Drăgan: „Pregătirea sa profesională m-a cucerit rapid”
Claudiu Drăgan (director sportiv la UTA, fost colaborator al lui Ionuț Popa): „În primul rând, l-am cunoscut pe Ionuț Popa prin prisma relației de prietenie pe care o avea cu tatăl meu. Era un an distanță între ei, apoi nea’ Popică l-a antrenat pe fratele meu în sezonul 2001-2002. Am efectuat și eu un cantonament în iarna anului 2010 cu dânsul pe banca UTA-ei, dar nu am rămas atunci la echipă, ci am revenit când Roli Nagy era principal. Așadar, l-am cunoscut cu adevărat pe Ionuț Popa în acești ultimi ani, când am avut onoarea să lucrez cu dânsul. Pregătirea sa profesională m-a cucerit rapid, avea un mod aparte de a pregăti un meci până la cel mai mic detaliu. Nu lăsa nimic la voia întâmplării și atunci te obliga și pe tine, ca și «oficial» de club, să ții pasul. A fost un an foarte intens, am învățat enorm de la dânsul, pot spune că mi-a marcat enorm cariera de conducător. Pot spune că văd altfel fotbalul după colaborarea cu dânsul, a dat valoare imensă clubului și oamenilor de lângă el. Acum, când mă gândesc la acel episod de la care, spun unii, au pornit problemele sale de sănătate, acel sprint de pe terenul de la Ploiești spre un jucător, poate că-mi reproșez că puteam face mai multe. În sensul în care să fi încercat să-l calmez și să nu se ajungă la acea ieșire nervoasă. Încă de atunci, în vestiar, îmi amintesc că «Mister» era foarte roșu la față și făcea eforturi să-și revină. Ne spunea încă de atunci că are ceva la ochi, iar mai târziu s-a dovedit a fi bolnav în acea zonă. Fiindcă punea mult suflet, era și foarte imprevizbil. Nu știai exact la ce să te aștepți de la dânsul, iar acel moment de la Ploiești a fost cu siguranță unul dintre ele. Dar, au fost și destule momente frumoase, cu care aș vrea să rămânem de acum încolo, căci știu căci asta și-ar fi dorit și dânsul. UTA și fotbalul arădean a pierdut un mare om și antrenor, în numele meu și al clubului îi transmitem: «Drum bun, Mister, vei rămâne mereu în sufletele noastre și Dumnezeu să te odihnească în pace!» Totodată, doamnei Rodica și fiicei Medamira, sincere condoleanțe”
Piroș: „Nu pot decât să-i mulțumesc că mi-a fost prieten și colaborator”
Pavel Piroș (fost patron Șoimii Pâncota): „Fiindcă aveam deja o relație de prietenie cu Ionuț Popa, mi-a fost simplu să încep și una profesională. Dânsul nu mai antrenase de ceva timp când l-am rugat să vină la Șoimii Pâncota și am bătut palma după o singură discuție purtată într-o seară, la ora 11. Un antrenor de valoarea și carisma lui Ionuț Popa nu era ușor de mulțumit, mai ales că Șoimii Pâncota nu era un club foarte mare și beneficia de cele mai bune condiții de pregătire, în special. Dar, numele său te obliga să faci tot posibilul să ridici mereu ștacheta și așa clubul nostru a obținut rezultate foarte bune cu dânsul pe bancă. Să bați echipe ca Mediaș, Brașov sau U. Cluj nu era la îndemâna oricui, dar Ionuț Popa a găsit rețeta. Mai știu că meciurile cu UTA erau speciale pentru el, căci dorea să demonstreze că mai merită o șansă la clubul pe care l-a iubit atât de mult. A primit-o, dar, poate, nu a fost susținut pe cât ar fi meritat-o. Dar, cum am zis, noi am avut și o relație personală aparte. Aveam glumele noastre, dar legătura era puternică și între familii. Țin minte că mi-a făcut cadou o geacă personalizată cu Dinamo, cu numărul 9, pe care mi-a adus-o personal acasă în Ajunul Crăciunului. M-a așteptat la poartă seara și mi-a făcut o mare bucurie, știind că sunt mare fan al lui Dinamo. La rândul meu, i-am dat un ceas frumos cu Real Madrid, mă bătea mereu la cap cu ce mare echipă e Realul. De astăzi, toate acestea sunt amintiri, chiar îmi vine greu să vorbesc despre el la trecut. Nu pot decât să-i mulțumesc că mi-a fost prieten și colaborator, cu care, în ciuda caracaterului meu mai coleric, nu am avut niciodată forța să mă cert. Din partea mea, dar și a echipei de fete, Piroș Security, îi transmitem familiei sincere condoleanțe. Dumnezeu să te odihnească în pace, Mister!”  

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.