În ultimele 24 de ore, au fost confirmate la Arad încă 21 de cazuri de covid-19, astfel că numărul îmbolnăvirilor cu noul virus a crescut la 360. Aradul se află pe locul 4 în țară la numărul de persoane infectate cu coronavirus, după Suceava (1.924), București (942) și Hunedoara (372). 

La nivel național, numărul deceselor a atins 400, între care la Arad sunt 38. Județul nostru este pe locul 3 în ceea ce privește decesele bolnavilor cu covid-19. 

Până astăzi, pe teritoriul României, au fost confirmate 8.067 de cazuri de persoane infectate cu virusul covid – 19. Dintre persoanele confirmate pozitiv, 1.508 au fost declarate vindecate și externate.

De la ultima informare transmisă de Grupul de Comunicare Strategică, au fost înregistrate alte 360 de noi cazuri de îmbolnăvire.

La ATI, în acest moment, sunt internați 258 de pacienți.

Pe teritoriul României, în carantină instituționalizată sunt 22.129 de persoane. Alte 50.702 de persoane sunt în izolare la domiciliu și se află sub monitorizare medicală.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 85.805 de teste.

Recomandările redacției