Candidatura Aradului pentru titlul de Capitală Culturală Europeană a anului 2021 va fi prezentată şi în capitala Uniunii Europene. O expoziţie de picturi şi fotografii inedite, precum şi degustări de produse gastronomice tradiţionale şi vinuri din Podgoria Aradului urmează să fie organizate pe data de 5 martie la Bruxelles, la sediul Parlamentului European.
Evenimentul intitulat „Arad, cetate europeană a diversităţii culturale” îi are ca iniţiatori pe europarlamentarul Iosif Matula şi pe primarul Gheorghe Falcă şi reprezintă prima acţiune publică de amploare menită să promoveze candidatura Aradului pentru titlul de Capitală Culturală Europeană a anului 2021. „Manifestarea va cuprinde o expoziţie de picturi şi fotografii inedite, având ca generic «Aradul cultural – expresie a coexistenţei interetnice» şi prezentarea a două filme documentare despre tradiţiile, viața şi cultura numeroaselor etnii care şi-au pus amprenta pe istoria și pe prezentul Aradului. Cu această ocazie, va avea loc şi o degustare de produse gastronomice tradiţionale şi vinuri din Podgoria Aradului”, se arată într-un comunicat dat publicităţii de biroul de presă al Primăriei. „Aradul a dovedit de-a lungul istoriei sale că este un model de multiculturalism şi multietnicitate, acestea fiind printre primele argumente cu care intrăm în competiţia pentru obţinerea titlului de «Capitală Culturală Europeană – 2021»”, afirmă primarul Gheorghe Falcă. „Aradul merită o promovare europeană şi internaţională. Nu o spun doar dintr-un spirit subiectiv, fiind arădean, ci cred în modelul Aradului între oraşele româneşti, un model de coabitare a mai multor etnii, fiecare cu exprimarea sa culturală specifică”, susţine europarlamentarul Iosif Matula.

Actualitate 91
Rednic mizează pe al 12-lea jucător: „dacă nici cu așa public nu reacționezi, te lași de fotbal“
citește mai mult »