Aradul este reprezentat la Târgul de Agricultură din Provincia Hainan, Republica Populară Chineză, unul dintre cele mai importante evenimente din acest domeniu, la nivelul sudului Chinei. Douăzeci de țări participă la acest eveniment, pentru a crea o rețea de desfacere a produselor locale.

Județul Arad este prezent prin vicepreședintele Consiliului Județean, Răzvan Cadar, și directorul executiv al Direcției de Comunicare, Strategii și Administrație Publică, Andrei Ando. În deschiderea târgului, la întâlnirea organizatorică de astăzi, Răzvan Cadar a declarat că relația de colaborare dintre administrațiile din Hainan și Arad trebuie să coboare la nivelul societăților comerciale, a școlilor și a cetățenilor.

Am venit la acest târg invitați de conducerea Provinciei Hainan, după vizitele de anul trecut realizate la Arad de delegați din capitala provinciei, Haikou. Ne dorim să găzduim misiuni economice chineze la Arad, investitori interesați de agricultură, viticultură și horticultură, unde Aradul are tradiție și rezultate bune. În acest domeniu, prioritatea noastră este ca vinurile arădene, unele dintre cele mai bune din România, să ajungă pe piața locală din Hainan. Noi nu putem deveni furnizori la nivelul întregii Chine, pentru că nu putem asigura un flux suficient de produse. Dar țintim provincii, iar Hainan ar fi ideală pentru arădeni, fiindcă este cea mai mică provincie din China și nu e nevoie de viză să călătorești aici”, a precizat Răzvan Cadar.

În cursul zilei de joi, vicepreședintele Consiliului Județean Arad va avea întâlniri cu oficiali din Hainan, pentru evaluarea relației dintre cele două județe și stabilirea calendarului comun pe anul viitor.

Recomandările redacției