de Paul Krizner

E dimineață, nu chiar la prima oră, de fapt ce înseamnă prima oră… dar în fine, e o dimineață de toamnă târzie, agitația și „bunul simț” îl auzi chiar și în trafic de la colțul străzii, prin claxoane, întrebări ale șoferilor între șoferi despre mamele lor, aici mă refer la înjurături.
Dar,…e dimineață, orașul e în haos, aglomerație peste tot, mașinile circulă bară la bară, stresul se simte în admosferă, oamenii întârzie la serviciu, elevii stau zgribuliți pe terase la „una mică” așa înainte de ore, apoi vin copiii care se grăbesc să ajungă primii în clasă dar oarecum nostalgici după somnul de azi noapte.
Da… ăsta-i Aradul meu, mai vezi câte un batrân care-și plimbă câinele sau pisica iar alții care se grăbesc la alimentară crezând că încă mai sunt cozi interminabile ca odinioară. Toate acestea definesc o dimineață de toamnă târzie din orașul nostru de pe Mureș.
Totuși ceva parcă trece neobservat în haosul de diminiață, ceva care pare atât de neînsemnat dar care îți dă o altă stare, da este vorba de cer, de splenodarea cerului iar din pacate majoritatea privesc în jos, spre griul bacovian, pare de neînțeles să te oprești o clipă, în mijlocul orașului printre atâtea urlete și claxoane dar și înjurături, să admiri frumusețea celestă și totuși o fac. Nu peste munlt timp mă trezeste la realitate bârfele din jurul meu, adevărate prelegeri ținunte de niște cetățeni care acum se bucură de binemeritata pensie.
Adevărul este că și arădenii ca mai toți românii se pricep cel mai bine la politică, sport și religie. În spatele meu, cum stăteam la semafor să apară culoarea verde, niște domni încep o adevărată diseminare băgându-se unul peste altul și discutând despre tot și toate încât eu am înțeles cam atât: Dumnezeu… portar… partid… jigodie… gol… împiedicat… popii… etapa a II-a… pensii… nesimțiți… bugetari… salarii… Falcă… în poartă… mafia… egal… vai de noi.
Știu, nici eu nu am înțeles mai nimic, dar sunt sigur că și ei erau depășiți de situație, șansa mea de a pleca mai departe a fost semaforul, și ca să fie meniul complet, o tânără își strigă iubitul pe numele mic, „bă bip așteaptă-mă”, și uite așa ne minunăm că unii fac mitinguri iar alții beau vin fiert. Totuși rămâne actual citatul latin „divite et impera”
Îmi aduc aminte cu o oarecare nostalgie, când jucam fotbal pe o stradă din centrul orașului unde stăteau părinții mei, iar o mașină trecea o dată la două ore, acum ți-e teamă să mai traversezi pe la trecerea de pietoni că nu ști ce imbecil, pruncul lui „Cutărescu” nu vede semaforul și-i dă blană grăbindu-se să-și ducă iubita la școală, de parcă în mașini am fost făcuți.
Da,…ăsta-i Aradul meu, un oraș liniștit, nu auzi înjurături, nu există cocalari și pițipoance, nu există politicieni hoți, lumea e liniștită, copiii sunt respectoși, bătrânii nu au grija celuilalt, iar toate instituțiile statului funcționează perfect… am glumit v-ați prins?
Și ca să trăim autentic, mai nou se face miting de protest în față iar în spate se chefuiește cu vin fiert că doar e sărbătoare… iar nu v-ați prins?
Da, ăsta-i Aradul meu…

Recomandările redacției