Aradul ocupă locul 6 la nivel de țară, la capitolul plăți făcute ferimierilor care au cerut subvenții pe suprafață anul acesta. Agenția de de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) Arad a centralizat situația plăților în avans făcute agricultorilor arădeni. În conturile acestora au ajuns peste 70,6 milioane de euro. Din cele peste 21.023 de cereri depuse la APIA în campania din acest an, cea mai mare parte au fost autorizate la plată. Mai precis, până în prezent, un număr de 18.311 fermieri au primit deja avansul din plata pe suprafață.

La nivel de țară, în perioada 16 octombrie – 29 noiembrie 2019 au fost autorizate plăți în avans aferente campaniei 2019 în suma de 1,319 miliarde euro, reprezentând cea mai mare sumă autorizată la plata în avans începând cu Campania 2009, anul în care a fost acordată pentru prima dată plata în avans.

Recomandările redacției