Polițiștilor le-au trebuit doar 24 de ore ca să se convingă încă o dată că arădenii pur și simplu nu mai au nici măcar un pic de răbdare în trafic. Chiar de aceea, pentru că nu se învață minte, aceștia au aplicat nu mai puțin de 172 de sancțiuni contravenționale, în valoare totală de 65.000 de lei.

Se pare că depășirea vitezei legale este la ordinea zilei pe șoselele din Arad, iar siguranța care ar trebui să fie pe primul loc, ei bine, ajunge pe ultimul.

Șoferii arădeni uită să poarte centura obligatorie de siguranță și așa ajung să primească zilnic amenzi care să le reamintească cum că centura nu este un moft sau un lucru la alegere, este ceva ce trebuie purtat fie că te deplasezi pe o distanță scurtă sau lungă.

Așadar, în 24 de ore polițiștii au oprit nu mai pușin de 71 de șoferi care se grăbeau atât de tare să ajungă la destinație încât au uitat că limita maximă de viteză este de 50km/h. Restul celor care au fost opriți și amendați, mai exact alți 101 de șoferi au ales să nu se mai strângă în scaun cu centura de siguranţă, să nu acorde neapărat prioritate pentru că lucrurile pot merge și dacă forțezi puțin și încurci traficul și, nu în ultimul rând, au efectuat depăşiri neregulamentare cu gândul că nu o să-i vadă nimeni și că merge și așa, liniile continue care arată clar depășirea interzisă fiind un lucru fără însemnătate pentru câțiva dintre șoferi.

Desigur, pentru toate acestea, pe lângă amenzile care sigur au fost un motiv de bucurie pentru șoferii grăbiți, unii ditre ei au primit și bonusuri, 12 permise de conducere au fost reținute și 7 certificate de înmatriculare au rămas în posesia polițiștilor.

Recomandările redacției