Aradul primeşte, în cursul zilei de astăzi, dozele de vaccin antigripal

0
433

vaccinMinisterul Sănătăţii este pregătit pentru începerea campaniei de vaccinare antigripală la recomandarea specialiştilor Institutului Naţional de Sănătate Publică.
Din cantitatea de 600.000 de doze de vaccin antigripal, pe care Ministerul Sănătăţii le-a achiziţionat pentru începerea campaniei de vaccinare antigripală, primele 200.000 de doze se află în depozitul CN Unifarm S.A şi în cursul zilei de astăzi ur­mează a fi distribuite în teritoriu către direcţiile de sănătate publică, urmând ca acestea să le furnizeze medicilor de familie.
Restul de 400.000 de doze urmează a intra în depozitul Unifarm în cursul aces­tei săptămâni, urmând ca în perioada urmă­toare, în funcţie de necesităţile de campanie antigripală şi a recomandărilor venite din partea specialiştilor INSP cu privire la activitatea virozelor respiratorii, se va planifica distribuţia dozelor în teritoriu.
Conform analizelor efectuate de Centrul Național de Supraveghere și Control al Bolilor Transmisibile, până în prezent, campania de vaccinare antigripală nu a fost demarată întrucât activitatea virozelor respiratorii a fost una de intensitate joasă, fără răspândire geografică, fără a se înregistra probe pozitive de virusuri gripale.
Direcţia de Sănătate Publică Arad a cerut de la Ministerul Sănătăţii 35.994 doze de vaccin antigripal, pentru a putea începe campania de vaccinare. Numărul de doze a fost cerut în urma contabilizării datelor primite de la cabinetele medicilor de familie din întreg judeţul, ţinându-se cont şi de personalul medical care activează în spitalele arădene. „Grupele considerate la risc şi pentru care Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă vaccinarea antigripală sunt persoanele cu vârsta cuprinsă între 6 luni-64 ani cu afecţiuni medicale cronice pulmonare, cardiovasculare, metabolice, renale, hepatice, neurologice, diabet zaharat, astm, infecţie HIV; gravidele; medicii, cadrele sanitare şi personal auxiliar din spitale, ambulatorii, inclusiv salariaţii din instituţiile de ocrotire a copiilor şi bătrânilor, din unităţile de bolnavi cronici, care vin în contact respirator cu pacienţii sau asistaţii; adulţii şi copiii rezidenţi în instituţiile de ocrotire socială, precum şi persoane care acordă asistenţă medicală, socială şi îngijiri la domiciliu persoanelor cu risc înalt şi toate persoanele peste 65 ani“, ne-a declarat dr. Loredana Ungureanu, purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Arad.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.