Suntem într-o perioadă de „haos” la nivel internațional  în care poate nu mai știm ce să credem și pe cine să mai credem, dar un lucru e cert: sunt oameni care se zbat între viață și moarte.

Exceptând sutele de pacienți care au umplut secțiile de ATI din Arad, vorbim despre pacienții cu cancer, care pe lângă faptul că, se luptă, în fiecare zi,  cu imunitatea deficitară pe care au deja, a mai apărut și acest virus, care slăbește și mai mult imunitatea din organism.

Aradul se află pe locul II la nivel naţional din punct de vedere al numărului de cazuri de cancer, după Bucureşti, însă, dacă vorbim procentual, în funcţie de numărul populaţiei, judeţul nostru ocupă primul loc pe ţară. În anii precedenți, în judeţul Arad au murit din cauza cancerului 1.194 de oameni. Dacă este să ne luăm după tipul de boală, cei mai mulţi au suferit de cancer la bronhii şi plămâni. 224 de arădeni au decedat din această cauză. Apoi, pe locul doi, se află cancerul la sân, care a ucis nu mai puţin de 95 de persoane. Pe locul trei, la egalitate, cu câte 79 de victime, se află cancerul de stomac şi cel de colon. Cancerul la ficat, la prostată, la vezica urinară sau la pancreas sunt şi ele printre suferinţele care au doborât arădenii. Dacă este să ne referim la o statistică pe sexe, din totalul de 1.194 de decese cauzate de cancer, 643 de persoane decedate au fost bărbaţi, iar 551 dintre victime au fost femei.

De asemenea, statisticile arată că în 99 la sută din cazurile de deces, pacienții aveau o comorbiditate, iar peste 70%, chiar și două. Cele mai întâlnite țin de afecțiunile cardiace, diabet și obezitate. „Nu vreau să fiu judecat și nu vreau să par cinic, dar în toată lumea, covidul a luat viata celor care si asa erau o povara pentru ei și pentru cei din jur. Oamenii care se chinuiau în stadii terminale de cancer, avansate de diabet, patologii cardiovasculare ireversibile decompensate. Iată că lucrul acesta s-a întâmplat și în Franța, și în Italia și din păcate și în Republica Moldova”, a declarat Nicolae Furtună, medic epidemiolog-șef.

Cu această categorie vulnerabilă se ocupă și un medic arădean, specialist în oncologie, care este „trup și suflet” pentru pacienții săi, ajutându-i să treacă mult mai ușor peste boala cu care sunt nevoiți să lupte zi de zi: „Graba strică treaba, dar nu și in oncologie. Mai bine să mergi la doctor cu riscul de a merge degeaba, mai bine mai devreme decât prea târziu “, ne-a declarat Sergiu Murg, medic specialist oncolog.

„În ceea ce privește COVID-19, pacienții oncologici sunt supuși unui risc suplimentar de infecție, dar trebuie pus în balanță riscul de infectare cu virusul SARS-Cov-2 față de întârzierea diagnosticului și inițierii tratamentului oncologic specific. Trebuie să fim conștienți, cancerul este mult mai periculos decât virusul SARS-Cov-2, fiind o boală progresivă, trebuie acționat cât mai din timp.”, a mai declarat medicul specialist oncolog.

Tot acesta mai încurajează ca și pacienții cu orice formă de cancer să se vaccineze cu  serul anti COVID-19 „Societatea Română de Oncologie încurajează vaccinarea și  categoric, pacienții oncologici trebuie vaccinați anti COVID-19”.

Recomandările redacției