Vă voi prezenta un caz reprezentativ pentru evoluția unui defect la fațadă. Clădirea Colegiului Economic Arad, datând din anul 1891, este o emblemă pentru învățământul arădean. Școală serioasă, cu vechime, amplasată în plin centru al Aradului, se află, iată, la începutul unui proces de îmbătrânire. Păcat, deoarece se situează „în curtea Primăriei” pe lângă care trec, volens-nolens, tot CLM, toate serviciile primăriei, trec și cei de la Proiect Arad – și toți străinii, clienții Hotelului Continental, carevasăzică trece și vede o lume întreagă. Unii privesc și nu văd nimic, alți privesc, văd dezastrul dar nu le pasă, iar celor de pe statele de plată ale Colegiului nici lor nu le pasă că pata urâtă se extinde și se face tot mai mare.

Defecțiunea la burlanul clădirii, acolo unde  se întâlnește cu țeava de fontă ce dirijează apa de ploaie spre canalizarea orașului, pare neimportantă. Interesant că defecțiunea nu-i sus la streașină, nici jos la asfalt, ci tocmai la înălțimea privirii trecătorilor. Jenant. Și atunci mă întreb: și-a pus problema și dl. președinte PRO URBE, arh. Alexandru Nagy-Vizitiu, cum de Colegiul nu are administrator? Directorii n-au văzut că acolo mustește apa, întâi cu picătura, apoi în cantități din ce în ce mai mari, până ce a atacat tencuiala și a început să se vadă cărămida?
Atunci, la început, când a apă­rut picătura și fisura era mică, costa remedierea cât costa, puțin oricum. Acum, când ume­zeala a atacat tencuiala și pereții, cât o să ne coste reparația? Aceasta este întrebarea la care ar putea răspunde și Inspecția în Construcții, și toată Primăria care „a văzut și a tăinuit” dezastrul produs din nebăgare de seamă. Apoi, atenție, din cauza burlanului se poate distruge agre­gatul de condiționare, se umezesc cablurile și se periclitează serviciile furnizate de proprietarii lor, unele dintre ele chiar s-au desprins și fâlfâie jalnic la adierea vântului, groaznic, ca după un bombardament în Siria.
Vă anexez fotografia, hâdă și degradantă pentru acest vestit Colegiu. De fapt prezint tehnologia prin care apar toate defectele la burlanele și fațadele  din Arad.

Recomandările redacției