Pentru a câștiga concursul  Capitală culturală 2021 s-au implicat instituții, ONG-uri, oameni care-și doreau această distincție convinși că Aradul o merită. S-au cheltuit bani, mijloace, s-a întocmit dosarul cu care ne-am prezentat la concurs. Rezultatul îl știți: am pierdut întrecerea din mai multe cauze precise, dar fără nici măcar o singură justificare. Dacă alții au fost mai pricepuți? Noi n-am fost. Dacă ceilalți au fost șmecheri? Noi pentru ce n-am fost? Dacă ceilalți au fost „deștepți”? Noi pentru ce n-am fost? Dacă ceilalți patru concu­renți selecționați au primit sprijin din afară? Noi n-am primit? Cei­lalți au fost admiși în finala concursului deoarece au susținut o campanie europeană eficientă și și-au ales personalități-mentori dintre cei mai cunoscuți. Noi n-am fost atât de inspirați. În fine, măcar să nu fi pierdut și concluziile.
Se spunea că participăm la concursul pentru Capitală verde 2018? Liniștea care s-a așternut nu-i a bună. Ce trebuie să facem pentru a ne apropia de acest titlu?
Clar, traversăm o perioadă de criză care se face vizibilă în urbanismul arădean, criză ce se simte, ce influențează comportamentul oamenilor, atitudinea lor și aspectul orașului. Dacă am afirmat la început că arădenii și-au dorit Capitala culturală, o să constatați că nu a fost  totuși  unanimitate.
Din anul 2005 Pro Urbe a început să prezinte arădenilor părțile bune ș,i mai ales, dezordinea  din urbanismul nostru. Am intrat în casele oamenilor, le-am filmat gospodăriile, clădirile, curțile, și de fiecare dată am fost primit cu plăcere, dar în ultima vreme am întâlnit ceva nou: o stare sufletească otrăvită, instalată în atitudinea multor proprietari. Da, s-a instalat frica, groaza de a nu fi prădați de răufăcători. Am fost rugat  să nu filmez totul, să nu filmez tablourile, să nu arat valori legate de istoria Aradului moștenite din tată-n fiu, valori ce pe alte meleaguri se scot la suprafață, să amintească de trecut. La noi nu se poate – și nici nu le-am filmat. Mare păcat!
Deci am descoperit frica de hoți, groaza? Oare aceste aspecte noi, despre care eu vă vorbesc pentru prima dată, interesează  Administrația, Poliția, Jandarmeria, CLM și pe ceilalți?
Tot în ultima perioadă am descoperit ignoranța unora – oameni indiferenți la „istoria și sufletele” caselor în care locuiesc. În Arad, dacă ne comparăm cu alte orașe vecine (din Ungaria spre exemplu), plăcile comemorative sunt foarte puține față de istoria noastră. Bunăoară, pentru a nu se pierde istoria în van, m-am adresat cu tot respectul unor proprietari de case în care au trăit, au lucrat ori au scris medici, avocați, oameni de știință, scriitori, ori au avut loc evenimente importante. Rezultatele demersurilor au fost neașteptat de triste: am fost ascultat cu atenție, apoi verdictul a fost fără drept de replică: „Este bine ce faceți și ce ați propus, dar placa comemorativă să o fixați pe fațada casei dumneavoastră!”. Nu dau nume, dar tratamentul cu sictir la care am fost supus m-a descurajat pentru o vreme – apoi mi-am revenit.
Mai sunt și alte moduri de neparticipare și de eschivare de la asemenea activități și obligații de promovare a orașului nostru, însă le voi relata în ocazii viitoare.

Recomandările redacției