De la începutul pandemiei, atenția tuturor s-a dus spre acest subiect, numărul celor infectați, cei decedați și cei vindecați. Cu toate acestea, lucrurile parcă s-au mai liniștit, arădenii au fost lăsați să iasă din casă după aproximativ două luni de zile și au putut, în sfârșit, să socializeze și să își petreacă timpul în aer liber. 

Acest lucru nu a fost greu de observat pentru că dacă până acum zece zile străzile erau pustii, acum nu mai putem spune același lucru. Din păcate, nu ne referim la oamenii care se plimbă, fac mișcare și se bucură de vremea bună, ci ne referim strict la gunoaiele pe care le lasă în urma lor. Cea mai nouă modă este aceea de a lua o gustare sau de a mânca ceva de la fast-food în parc. Nimic rău în toate acestea, asta până în momentul în care trebuie aruncat pachetul gol în care a fost mâncarea. În cursul zilei de ieri, pe site-ul nostru a apărut „Imaginea zilei” în care era un coș de gunoi din parc, plin cu gunoaie și desigur, resturile au ajuns pe jos. Mulți au încerca, din nou, să găsească scuze. Unii dintre cei care au comentat pe seama imaginii prezentate dădeau vina pe cei care au instalat coșuri de gunoi mult prea mici sau pe cei care nu umblă să golească toate coșurile din parc de mai multe ori pe zi în așa fel încât să nu mai apuce să se umple. Din nefericire, majoritari au fost cei care nu au văzut cu adevărat problema și anume că cei care mănâncă în parc preferă să riște să le ajungă resturile lângă coș, nu în el, în loc să se mai plimbe cu pungile sau orice altceva până la un coș de gunoi mai gol. 

Plecând de la această imagine, arădenii care au luat din nou orașul la pas au fotografiat din nou vestitele ghene de gunoi, pline până la refuz, din care cad gunoaiele. Din nou, pentru mulți, cei vinovați sunt doar persoanele plătite să golească pubelele, nu și cei care aruncă gunoiul intențional pe jos. Desigur, restricțiile s-au mai liniștit, oamenii străzii sunt prezenți ca întotdeauna și normal că aceștia contribuie la împrăștierea gunoiului. Cu toate acestea, vina aparține tuturor, fiecare contribuind la rezultatul final, atât oamenii străzii, cât și firmele plătite ca să golească gunoaiele, dar și persoanele care aruncă gunoiul. Din nefericire, realitatea este că unii fără ceilalți nu puteau ajunge la o cantitate atât de mare de gunoi împrăștiat. Locuitorii Aradului aruncă și acolo unde nu e cazul, firmele de salubritate nu ridică gunoiul la timp și oamenii străzii nu sunt deloc impresionați de ceea ce lasă în urma lor pentru că și-au permis mereu să facă aproape tot ce vor fără, majoritatea să plătească în vreun fel.  

În concluzie, la Arad mai este mult de muncă până când toate vor arăta așa cum trebuie să arate într-un oraș plin de oameni civilizați. Probabil comoditatea unora este de vină pentru peisajul din spatele blocurilor, dar și munca pe care alții nu o fac, cu toate că sunt plătiți pentru ea. Până când toate se vor așeza însă, gunoaiele nu mai impresionează pe nimeni pentru că toți sunt obișnuiți cu ele de parcă ar fi parte din fauna și vegetația orașului. Curând ne așteptăm să vedem și oamenii străzii care dorm sub pervazul de la geamul celor ce locuiesc la primul etaj sau la parter, acesta fiind semnul final cum că Aradul a revenit în totalitate la „normalul” de altă dată. 

 

Surse foto: Ruben Onișor, Cetățenii din Gai, Vocea Străzii Arad România

Recomandările redacției