salariiAradul se află în fruntea topului judeţelor în care vor fi înregistrate, în următorii trei ani, cele mai mari creșteri salariale, fiind estimată o creștere a salariului lunar mediu net cu 299 lei.
Conform datelor Comisiei Naționale de Prognoză, cele mai mari creşteri salariale vor fi înregistrate, în următorii trei ani, în Bucureşti, urmat de judeţele Arad, Prahova, Caraş-Severin, Argeş, Gorj, Hunedoara şi Cluj, iar diferenţa dintre veniturile din Capitală şi restul ţării se va adânci.
Salariul mediu net lunar din Bucureşti va creşte până în 2015 la 2.561 lei, cu 313 lei mai mult faţă de nivelul de 2.248 lei estimat pentru 2012.
Exceptând Bucureştiul, cele mai mari creşteri ale salariului lunar mediu net în perioada 2012-2015 vor fi înregistrate în: Arad (plus 229 lei, la 1.655 lei), Prahova (cu 226 lei, la 1.797 lei), Caraş-Severin (cu 226 lei, la 1.550 lei), Argeş (cu 221 lei, la 1.843 lei), Gorj (cu 217 lei, la 1.945 lei), Cluj (214 lei, la 1.756 lei), Iaşi (208 lei, la 1.705 lei), Dolj (207 lei, la 1.656 lei), Constanţa (205 lei, la 1.708 lei) şi Vâlcea (205 lei, la 1.521 lei).
Cele mai modeste creşteri salariale vor fi înregistrate, în ordine crescătoare, în Bihor (132 lei, la 1.336 lei), Vaslui (132 lei, la 1.346 lei), Mureş (134 lei, la 1.490 lei), Vrancea (134 lei, la 1.338 lei), Bistriţa-Năsăud (144 lei, la 1.353 lei), Suceava (149 lei, la 1.399 lei).

Recomandările redacției