Ne aducem aminte cu toţii de conferinţa de presă organizată la începutul sezonului de condu­cerea Univ Goldiş ICIM în care era prezentat lotul cu care se ataca sezonul 2015-2016. Una atipică, pe parchetul Polivalentei şi la care au luat parte şi suporteri. Toţi visam frumos. Apoi au venit meciurile, unele mai bune, unele mai puţin reuşite, rezultate contradictorii. Dar, pas cu pas, Jose Araujo reuşise să închege lotul, iar jocul devenea din ce în ce mai bun. După care a venit anunţul prin care conducerea renunţa la performană din pricina gravelor probleme financiare. Şi din 1 ia­nuarie cea mai performantă echipă din sportul arădean trece la amatorism pur. Sperăm noi pe o perioadă scurtă.
Până atunci însă mai e de jucat un meci. Un ultim cântec de lebădă. Şi ce meci! Cu liderul LNBF, Sepsi Sf. Gheorghe. O formaţie ce părea de neatins, deşi pe 21 octombrie, în Covasna, Aradul a fost aproape de a da lovitura, cedând cu 70-65. Între timp Sepsi a fost adusă cu picioarele pe pământ la Braşov. Deci, se poate!
Şi cum e ultima reprezentanţie în formula actuală putem miza pe ambiţia şi dorinţa celor care încă mai apără culorile Aradului că vor să iasă din scenă cu un rezultat mare. Ultimul spectacol adevărat pe care Univ Goldiş ICIM îl dă are nvoie şi de spectatori.
De aceea, în această seară, sunt aşteptaţi la sală toţi cei care simt ceva pentru culorile galben-albastru, toţi aceia care, de-a lungul anilor aţi trăit satisfacţii enorme aduse de baschetbalistele arădene. Ora de începere a partidei este 20, iar intrarea în Sala Sporturilor Victoria este liberă.

Recomandările redacției