Aradul va avea un nou mall în viitorul apropiat, deschis de un puternic grup israelian

1
317

mallAradul va avea în viitorul nu foarte îndepărtat un nou mall, deschis de un grup israelian puternic. Este vorba de AFI Europe care a anunţat de curând dezvoltarea a noi proiecte de retail în ţară, Aradul fiind în atenţia investitorilor. Dezvoltatorul a avut în intenţie să des­chidă un centru la Arad de acum câţiva ani, însă, pentru o perioadă îndelungată nu s-au mai făcut noi demersuri. Se pare însă că, pe fondul creşterii cifrei de afaceri, grupul a decis să-şi continue proiectul avut în plan în trecut. Luând în calcul creş­terea vânzărilor în alte centre din ţară, compania israeliană AFI Europe se va extinde în perioada următoare. În municipiu ar urma să fie deschis un mall „frate“ al celui mai mare mall din Vestul Capitalei şi anume, AFI Palace Cotroceni care, anul acesta a înregistrat o creştere semnificativă a veniturilor, faţă de anul trecut.
AFI Europe va dezvolta în viitorul apropiat noi proiecte de retail, AFI Palace Arad, un parc de retail de 30.000 de metri pătraţi, suprafaţă închiriabilă, urmând să fie construit în centrul oraşului Arad, pe un spaţiu de 80.000 de metri pătraţi. „Ca urmare a succesului AFI Park 1 şi 2, compania a început lucrările la AFI Park 3, care va avea o suprafaţă închiriabilă de 12.150 metri pătraţi şi care va fi finalizată în decembrie 2014. AFI Europe îşi continuă strategia de construire a unui cash flow puternic şi se concentrează acum pe dezvoltarea unor proiecte comerciale suplimentare – mall-ul AFI Palace B.Noi şi AFI Palace Arad”, au anunţat reprezentanţii grupului de origine israeliană.
AFI Europe operează în România din 2005, unde mai deţine terenuri în Bucureşti şi Arad pentru proiecte imobiliare.

1 COMENTARIU

  1. mai bine ar cumpara primaria terenul iar acolo sa faca un parc tematic.,sau sa intretina copacii care au crescut acolo.avand in vedere faptul ca paduricea a fost defrisata.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.