Arbitrajul VAR rămâne o enigmă pentru FRF

0
228

Secretarul general al Ligii Profesioniste de Fotbal, Justin Ştefan, a publicat pe pagina s-a personală de facebook că Federația Română de Fotbal a avut posibilitatea accesării unor fonduri FIFA pentru implementarea arbitrajului VAR încă din 2019. Însă cu toate acestea instituția pe care Răzvan Burleanu o conduce a folosit banii pentru alte proiecte.

Pentru că îmi place să lucrez doar pe probe, vă ataşez dovada faptului că FRF putea accesa de la FIFA bani pentru implementarea VAR încă din 2019. Cu alte cuvinte, FRF nu a fost interesată de VAR, banii accesaţi pe programul FIFA Forward fiind folosiţi în alte proiecte. Nu ştie nimeni, cu excepţia lor, despre ce proiecte este vorba şi cum au fost alocaţi banii accesaţi. Din aceasta atitudine rezultă că îmbunătăţirea calităţii arbitrajului românesc nu a fost o prioritate pentru FRF. Despre salariile de la CCA (Comisia Centrală a Arbitrilor, n. red.) cu o alta ocazie“, a scris Justin Ştefan pe pagina sa de Facebook.

La nivelul primului eșalon de fotbal, arbitrajul video a fost preluat din punct de vedere tehnic de către deţinătorul de drepturi TV, care a achiziţionat deja echipamentul specific, urmând ca Federaţia Română de Fotbal să se ocupe de instruirea arbitrilor. Însă preşedintele FRF, Răzvan Burleanu, a anunțat că arbitrajul video va fi folosit doar la meciurile din Cupa României, competiţie organizată de FRF, în cazul în care Liga Profesionistă de Fotbal nu contribuie cu nicio sumă de bani.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.