Echipa din Podgoria arădeană avea nevoie ca de aer de victorie pentru a continua să spere la un loc în play-off, dar s-a deplasat la Satu Mare în momentul nepotrivit. Dincolo de lipsa de concentrare la finalizare, pâncotanii s-au trezit defavorizați de arbitri, care – probabil – au arbitrat în compensație după cele pățite de „Oli” în intermediara de la Mioveni.
Tabela a suferit modificări foarte repede, astfel că în minutul 10, scorul era 1-1. Ambele reușite au venit de la punctul de 11 metri, „balul” deschizându-l gazdele. „Centralul” Andrei a dat henț la Dubeștean, iar Mărkuș l-a executat pe Cioară. Era minutul 5, pentru ca trei minute după aceea, Iuhas să-l împingă în careu pe Dragalina pentru penalty-ul oaspeților. Același mijlocaș ofensiv a găsit rădăcina barei și egalitatea se restabilea repede. Fiindcă nicio echipă nu era mulțumită cu rezultatul, s-a jucat cu garda jos, astfel că ocazii au fost și de-o parte și de cealaltă. Mai întâi, mai precis în minutul 12, Gîlcă a înscris cu capul din apropiere, dar golul a fost anulat pentru offside. Apoi, Pirtea a finalizat milimetric pe lângă, pentru ca lovitura de cap a lui Mărkuș să aibă aceeași soartă la celalată poartă. În minutul 35, arbitrul Andrei a mai anulat un gol oaspeților, mai precis lui Crișan, care înscrisese din voleu după un corner. „Fluierașul” ar fi văzut un fault în atac, dar decizia a părut eronată. Finalul de repriză a aparținut lui „Oli”, ce a pus probleme prin Onicaș (șut respins de pe linie de Crișan) și Kalanoș.
Tot „galben-albaștrii” au început mai bine și actul secund, dar Cioară a ajuns la „capul” lui Iuhas, iar Mărkuș a luftat din poziție ideală de gol. Treptat, „șoimii” și-au revenit, au fost mai proaspeți în ultimele 20 de minute, când au și produs două ocazii mari de gol. Mai întâi, șutul lui Pirtea în diagonală a fost respins cu dificultate de Băican, pentru ca în prelungiri, Leucuța să rateze incre­dibil din careu, deși mai avea și varianta pasei spre Vasi. S-a încheiat 1-1, punctul peceluind în proporție de 90% rămânerea celor două formații în play-out.
Formații:
Olimpia: Băican – D. Muntean, I. Tătaru, Iuhas, Sălăgeanu – Onicaş, Bura (D. Lukacs 66), Kanaloş, Brata (Bîgiu 82) – Buhăescu (Takacs 69), Mărkuş. Antrenor: Tiberiu Csik
Pîncota: Cioară – Dan, Crişan, Dubeştean (C. Suciu 69), Siminic – Issa,A. Pavel –  Gîlcă, Dragalina, Pirtea (Vasi 81) – A. Mihai (A. Leucuţa 77)
Arbitri: Florin Andrei (Târgu Mureş) – Iulius-Radu Timar (Marghita) şi Patricia Samsudean (Timişoara).

Recomandările redacției