bujacOlimpia Bujac ar fi trebuit să întâlnească Înfrățirea Iratoșu, în a etapa XII-a din prima serie a Ligii a V-a. Bujecanii și vizitatorii lor s-au întâlnit pe vechea arenă din cartierul arădean, dar au avut o surpriză: din brigada delegată s-au prezentat doar observatorii Mircea Toderici și Daniel Berar. Nu şi arbitrii Cristian Burza, Alin Bolcaș și Sebastian Tomuța! Există posibilitatea ca absenţa arbitrilor să fie legată de unele meciuri cu probleme ale Olimpiei. Comisia de Disciplină a dictat, recent, câteva sancțiuni drastice – suspendare de 3 jocuri pentru conducătorul Bebe Bontea, 8 etape pentru atacantul Neluțu Ardelean și 3 luni de suspendare pentru delegatul Petre Botiș.
Bontea: „Nu am mai întâlnit aşa situaţie”
Bujecanii transmit că ei și-au asumat sancțiunile, inclusiv sumele aferente suspendărilor. „Am avut incidente, ne merităm soarta așa cum au decis comisiile AJF-ului. Acum, să vedem cum vor fi trași la răspundere arbitrii. Noi ne-am plătit datoriile către Comisia de Arbitri, care trăiește şi de pe urma echipelor ca Bujac, Iratoșu, bune, rele, aşa cum sunt. Nici cât am jucat fotbal, și nici după, nu am întâlnit aşa situaţie, să vină observatorii la meci şi arbitrii să lipsească”, a punctat Bebe Bontea, conducătorul Olimpiei.

Recomandările redacției