Românii care au credite bazate pe indicele IRCC vor plăti rate cu 50% mai mari anul viitor, comparativ cu acest an.

Mai exact, noul indice va crește din nou și va trece de 4%, în contextul în care cei cu împrumuturi mai vechi deja plătesc aproape dublu față de anul trecut.

ARCD cere Guvernului să intervină, fiindcă nimeni nu a luat în considerare faptul că această creştere de dobândă va da toate bugetele celor care au luat împrumuturi peste cap, iar, în condițiile actuale, este foarte greu de acomodat o asemenea creştere în numai un an, cu explozia inflaţiei, creşterile generalizate de preţuri şi facturile la energie.

Este inacceptabil să se ajungă în situația în care ne aflăm acum. Guvernul ar trebui să intervină urgent deoarece românii nu ar trebui să fie obligați să plătească sumele suplimentare exorbitante pe care le scot din buzunar. Dar se pare că Guvernul nu a știut să gestioneze situația în interesul cetățenilor, și nici nu o va face prea curând”, declară Samuel Caba, președintele Asociației pentru Reformă Civică și Democrație.

Recomandările redacției