Când ne place un anumit lucru și nu îl putem avea, din diverse motive, ne încolțesc tot felul de gânduri rele în minte. Mulți nu le pun în practică și râmăn numai la nivelul de gând, dar alții, fără să se teme de consecințele de mai apoi, își încearcă norocul. Două furturi au fost soluționate de oamenii legii.

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale au identificat și reținut un bărbat de 25 de ani, din Arad, care la data de 12 decembrie 2019 ar fi pătruns într-o cafenea. De acolo ar fi încercat să  sustragă niște bunuri, fără a avea prea mult succes. În noaptea de pe 23 pe 24 august 2020 ar fi pătruns, prin escaladare, într-o locuință de unde ar fi sustras bunuri, care au fost recuperate ulterior de polițiști.

Bărbatul a fost prezentat magistraților arădeni cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tentativă de furt calificat și furt calificat, fiind introdus în arestul Inspectoratului de Poliție Județean Arad pentru 30 de zile.

Recomandările redacției