Dacă „veteranul” Emil Dică este din nou sub comanda lui Alin Chița, după o absență de câteva zile prilejuită de niște probleme de ordin medical, alți doi jucători argeșeni
și-au închis ușile la Național Sebiș. Deși au semnat contracte cu gruparea de pe Crișul Alb, mijlocașii centrali Golban și Jenaru au ales să se întoarcă la Atletic Bradu, astfel că managerul „alb-albaștrilor” a fost nevoit să găsească alte soluții pe posturile acoperite de cei doi. „Deocamdată, a sosit Szilard Vereș, un mijlocaș central cu profil ofensiv, care ultima oară a activat la CFR Cluj. Totodată, suntem în negocieri avansate și cu un mijlocaș ofensiv, sperăm ca până la finalul acestei săptămâni să semnăm și cu el. Mai avem în vederi și un fundaș dreapta Under 19 și cu asta vom închide campania de achizi­ții”, ne-a mărturisit Călin Cojocaru.
Szilard Vereș are 21 de ani și înainte de a veni în Gruia a mai activa la Gyirmót FC, în liga a doua maghiară. Din lotul lotul lui Chița mai face parte un jucător cu numele Vereș, un junior de 17 ani, din Luduș, de profesie mijlocaș stânga.
Aseară, Sebișul a disputat un meci de verificare în compania rezervelor prim divizionarei ACS Poli Timișoara.

Recomandările redacției