Arheologia nu reprezintă o goană după aur

de Victor Sava
După cum am precizat şi în alte rânduri, arheologia este o disciplină al cărei obiectiv principal este studierea trecutului omenirii. Aceasta se realizează prin descoperirea şi interpretarea culturii materiale. Scopul primordial al arheologului este acela de a spune povestea înaintaşilor şi nu de a descoperi artefacte spectaculoase.
Deşi mulţi dintre dumneavoastră consideră că identificarea artefactelor este menirea oricărui arheolog, va trebui să vă spun foarte clar că vă aflaţi într-o flagrantă eroare. Ceea ce face arheologul poate fi definit prin vorbele celebrului Sir Mortimer Wheeler „Noi nu dezvelim obiec­te, ci oameni” (We do not dig up objects, we dig up people). Artefactul reprezintă un mijloc prin care încercăm să descifrăm istoria nescrisă a omenirii.
Dacă până spre finalul secolului al XIX-lea arheologia însemna o goană nesfârşită după artefacte, treptat oamenii de ştiinţă au înţeles că artefactul fără context este de puţină trebuinţă în interpretarea trecutului. De-a lungul timpului au fost adoptate diverse tehnici de înregistrare a contextelor arheologice, toate fiind elaborate în întâmpinarea acestei necesităţi imperative.
Poate că munca efectivă a arheologului pare, la prima vedere, anostă. Sunt convins că e greu de înţeles de ce este desenat pe hârtie milimetrică şi mai apoi fotografiat fiecare context, de ce este descrisă cu minuţiozitate fiecare lentilă de pământ. Ceea ce dumneavoastră, ca cititor, trebuie să înţelegeţi este că o documentaţie efectuată temeinic reprezintă stâlpul de susţinere al tuturor interpretărilor.
Cred că o parte dintre dumneavoastră sunteţi la curent cu unele descoperiri efectuate cu ajutorul detectoarelor de metale. Printre cele mai mediatizate astfel de cazuri se numără celebrele brăţări dacice sustrase din Munţii Orăştiei, armele dacice de la Zlatna, ori tezaurul de aproape 50.000 de monede medievale descoperit lângă Râmnicu Vâlcea. Aceste exemple, dar şi multe altele, au în comun nefericita meteahnă de a priva artefactul de context, ceea ce duce inevitabil la reducerea dramatică a posibilităţilor de interpretare istorică.
Deşi frumos şi spectaculos, artefactul reprezintă o mică parte dintr-un puzzle uriaş pe care arheologul este menit să-l compună piesă cu piesă. Scoaterea obiectului din context reduce considerabil numărul de răspunsuri pe care acesta le poate oferi despre viaţa celor care l-au făurit şi întrebuinţat. Fiecare piesă arheologică formează împreună cu locul de descoperire un microunivers capabil să-şi spună propria poveste. Odată extras din acel mediu fără o documentare exhaustivă, artefactul îşi pierde valenţele interpretative şi noi nu mai putem afla întrea­ga lui poveste.
Stimaţi cititori! De peste un veac arheologia nu mai dezvăluie obiecte, ci oameni. Totodată e important să înţelegem că goana după artefacte fără context ne readuce în paradigma secolului al XIX-lea.