,,Armata Selectării Atente a Plasticului” va ajunge în școlile arădene

0
152

 Programul ASAP (Armata Selectării Atente a Plasticului) de implementare în școli a sistemului de colectare selectivă a deșeurilor reciclabile a ajuns și la Arad. ASAP România (Armata Selectării Atente a Plasticului), programul de responsabilitate socială inițiat de Fundația The Institute și susținut de Lidl România, care urmărește să genereze schimbare în comportamentul adolescenților față de plastic, se extinde în cursul anului școlar 2021-2022, de la 10 orașe, la 41 orașe și în cele 6 sectoare ale Capitalei. Programul urmărește creșterea conștientizării asupra problemei plasticului, de la utilizare responsabilă, la colectare selectivă și reciclare, prin contribuția activă la promovarea educației pentru mediu și crearea unui model funcțional de colectare selectivă aplicabil instituțiilor de învățământ.

Demarat în primăvara acestui an printr-un proiect pilot în cadrul a 69 de unități de învățământ din Sectorul 6 al Capitalei, programul a reușit să aibă un impact pozitiv în ciuda contextului pandemic, care a adus provocări precum lipsa de continuitate a prezenței fizice a elevilor. În trei luni, au fost colectate peste 450 de kilograme de plastic, peste 6.000 de kilograme de hârtie și peste 130.000 de kilograme de deșeuri în amestec. Ulterior, pe parcursul verii anului 2021, a fost semnat un  parteneriat cu municipiul  Arad dar și cu orașele  Sibiu, Târgu Mureș, Alba Iulia, Ploiești și Zalău. Așadar, în cel mai scurt timp, elevii arădeni vor învăța cum să selecteze corect deșeurile pentru a proteja mediul. 

„Ultimele studii arată că producția de plastic va crește cu 40% în următorul deceniu. În acest context, e cu atât mai importantă educarea tinerei generații în ceea ce privește colectarea selectivă și dotarea elevilor cu instrumente care să le permită să colecteze deșeurile pe fracții. Mai mult, e esențial ca această activitate să facă parte din viața de zi cu zi a copiilor și adolescenților, să fie la îndemâna lor, devenind, astfel, o obișnuință. Doar în acest fel putem face față uneia dintre cele mai pregnante nevoi ale României la nivel legislativ și de infrastructură, problematica deșeurilor din plastic și putem contribui la formarea unor generații responsabile”, a declarat Andrei Borțun, CEO Fundația The Institute, fondatorul programului ASAP.

 Desfășurarea unei campanii de educare adresate elevilor, care se axează pe explicarea modului corect de colectare a deșeurilor pe fracții, respectiv plastic, hârtie, metal și sticlă, dar și a traseului deșeurilor după colectare, în stațiile de sortare/reciclare, pentru a îmbunătăţi calitatea colectării și gradul de reciclare și a contribui, astfel, la reducerea poluării cu ambalaje;

  Sprijinirea școlilor pentru optimizarea infrastructurii de colectare separată a deșeurilor reciclabile, alături de calibrarea optimă a volumului, distribuției și amplasării recipientelor dedicate colectării selective în interiorul și la exteriorul școlilor.

 

 

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.