armePoliţiştii Serviciului Arme, Explozivi şi Substanţe Periculoase au depistat, recent, o persoană care deţinea, ilegal, la domiciliul său, patru arme şi muniţie. „Colegii mei l-au depistat pe F.M., de 61 de ani, din Beliu, care deţinea două arme de vânătoare cu alice, o armă de tir sportiv cu glonţ, o armă de autoapărare cu gaz, precum şi 25 cartuşe cu alice calibru, 12, 28 cartuşe de vânătoare cu alice, calibru 16 şi opt cartuşe cu gaz, toate cu capsele nepercutate. Bărbatul, deţinător legal de arme letale, avea permisul de armă cu valabilitatea expirată”, ne spune OVidiu Liber, purtător de cuvânt la I.P.J. Arad.

Armele şi muniţia au fost ridicate în vederea continuării cercetărilor, iar pe numele celui în cauză a fost întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de nedepunere a armei şi a muniţiei la un armurier autorizat în termen de 10 zile de la expirarea perioadei de valabilitate a permisului de armă.

Recomandările redacției