Clavecinistul venețian Nicola Lamon este protagonistul celui de al doilea eveniment al Festivalului Toamna Muzicală Arădeană, organizat în seara de joi, 23 octombrie 2014,  la ora 19.00,  în ambianţa  Sălii Ferdinand din Primăria Arad. „Clavecinul a cunoscut o revenire de la începutul secolului al XX-lea, odată cu interesul crescut pentru  muzica renascentistă și pentru cea a barocului. Lucrul acesta şi-l propune şi filarmonica arădeană, anume să deschidă un vast sertar de literatură muzicală pentru clavecin, odată cu achiziționarea noului nostru giuvaier – clavecinul construit special pentru activitatea noastră concertistică.”, susţine Alin Văcean, managerul Filarmonicii de Stat Arad.

Nicola Lamon şi-a finalizat în anul 2001 studiile la Conservatorul Befilanedetto Marcello din Veneţia. A obţinut, totodată, diploma în studii preprolifonice cu un punctaj maxim în specializare academică. Participările sale la concursuri naţionale şi internationale au fost încununate de reuşite: la orgă, premiul III  (Borca di Cadore, 2001), premiul I (Viterbo, 2003) şi premiul III (Fano Adriano, 2006), iar la clavecin, premiul I (Fusignano, 2003 şi Pesaro, 2005).

Cântă în mod regulat în Italia şi peste hotare. Continuă să studieze legăturile dintre cântecul gregorian, orgă, liturghie, muzică vocală şi bas continuu. În acelaşi timp, participă la activităţi muzicale în calitate de clavecinist acompaniator, la cursuri de măiestrie şi de perfecţionare profesională. Este organist principal şi concert maestru al Bisericii San Simeon din Veneţia.

 

Recomandările redacției