Arsă de vie, o octogenară se zbate între viaţă şi moarte la Spitalul Judeţean

0
332

arsUn incendiu la o casă particulară din Beliu a provocat, ieri dimineaţă, în jurul orei 10,30, rănirea a două persoane, dintre care una se zbate între viaţă şi moarte.
George Pleşca, ofiţer de presă în cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Arad, ne spune că la faţa locului s-au deplasat pompierii de la Sebiş, dar şi un echipaj SMURD de la Ineu, ţinând cont că incendiul s-a soldat cu victime. „Un bărbat de 52 de ani a încercat să aprindă focul într-o cameră, folosind pentru aceasta un lichid uşor inflamabil, cel mai probabil benzină. Vaporii benzinei au luat foc şi l-au ars pe bărbat pe mâini şi pe faţă. Din păcate, lângă el se afla şi o bătrână de 82 de ani, imobilizată la pat. Aşternuturile au luat foc, iar femeia a fost arsă pe 80% din suprafaţa corpului. Pompierii au stins incendiul în mai puţin de cinci minute, iar victimele au fost preluate de echipajul SMURD”.
Cele două persoane au fost transportate la Spitalul din Ineu, acordându-li-se primul-ajutor. Din păcate, puţin după orele amiezii, starea de sănătate a octogenarei s-a înrăutăţit, aceasta fiind transportată de urgenţă de la Spitalul din Ineu la cel Judeţean.
Directorul medical al Spitalului Arad, dr. Adrian Wiener, ne declară: „În acest moment, femeia se află pe masa de operaţie. Are, într-adevăr, arsuri pe aproximativ 80 la sută din suprafaţa corpului. Situaţia e foarte gravă, iar pronosticul este foarte rezervat.”
Dacian Don

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.