Arsenalul sirian de arme chimice este în mare parte ‘inutilizabil’ şi, în consecinţă, ar putea fi distrus mai rapid decât s-a prevăzut, a afirmat joi seara un raport americano-rus confidenţial, citat de Washington Post.

Acest raport, prezentat Casei Albe de un expert în armament, arată că arsenalul sirian ar putea fi neutralizat în nouă luni şi că el prezintă mai puţine riscuri de a fi disimulat sau furat de grupări teroriste din cauza formei în care a fost stocat.

Potrivit acestui expert, Siria ar deţine peste 1.000 tone de arme chimice, dintre care 300 tone de iperită.

Restul arsenalului ar fi compus din substanţe chimice lichide, stocate sub formă binară, adică sub forma a două produse chimice, numite precursori, care sunt amestecate doar înaintea utilizării, potrivit ziarului.

Această informaţie confirmă ceea ce serviciile secrete franceze susţinuseră la începutul lunii septembrie, afirmă AFP.

Pentru a îndepărta ameninţarea loviturilor americane, Siria a aderat la Organizaţia Convenţiei asupra Interzicerii Armelor Chimice (OIAC), iar preşedintele Bashar al-Assad a insistat mereu asupra angajamentului de a distruge armele chimice de care dispune, promiţând şi că nu va obstrucţiona acest proces.

După săptămâni de tratative intense, Rusia şi SUA au ajuns joi, la ONU, la un acord asupra unui text care să încadreze distrugerea arsenalului chimic al regimului Bashar al-Assad. Această rezoluţie ar putea fi adoptată vineri.

 

 

(AS – editor: Lilia Traci)

 

Recomandările redacției