arsenePecica a devenit matematic campioană în Liga a IV-a Arad după succesul de la Șiria, contra UTA-ei II. Ca și runda trecută, contra Sântanei, Mirel Arsene a contribuit cu un gol, arătând o formă bună în perspectiva meciurilor de baraj de pe 20 și 27 iunie. „Până la urmă, important e că am câștigat punctele ce ne lipseau pentru a deveni mate­matic campioni, nu conta cine marca în aceste meciuri. Sigur, pentru un mijlocaș golurile sunt un bonus, îmi dau încredere înmine, mă mobilizează și mai mult pentru baraj. Dar, trebuie să fim pregătiți ca echipă pentru cele două meciuri și sunt convins că împreună cu Mihai (n.a. Petcuț), care ne-a unit foarte mult ca și grup de când e antrenorul nostru, vom găsi cea mai bună formă la aceste meciuri decisive pentru sezonul nostru. Sigur, e important că am câștigat Liga a IV-a, dar obiectivul nostru este promovarea în Liga a III-a”,
amintește noaurul Pecicăi.
Arsene (26 de ani) se află la cel de-al șaptelea sezon în tricoul Progresului, dar acesta este – fără îndoială – cel mai important și, implicit, cel mai dificil. „Toate echipele s-au mobilizat exemplar cu noi, am avut meciuri grele etapă de etapă. Dar, chiar și așa, am demonstrat că suntem echipa mai bună și vom mai demonstra până la finalul acestui sezon. Chiar dacă suntem matematic campioni, vrem să câștigăm și ultimele două meciuri, cu Lipova și Zăbrani. În acest fel, ne respectăm pe noi ca fotbaliști, dar și ne pregătim cât mai bine pentru baraj”, a adăugat căpitanul „galben-albaștrilor”.

Recomandările redacției