Așa-numiții „seniori” au de pus osul la treabă!

0
223

Drăguță și meticulos-interesată denumirea de „seniori”, găsită de către politicienii români pentru „bătrâni”. În mintea lor, săracii bătrâni vor pica pe spate, în extaz, văzând și auzind că ei nu mai sunt bătrânii ăia care nu mai au dinți în gură, dar nu au altă treabă decât să participe la proteste sau, dimpotrivă, la mitinguri de susținere a puterii, pe care ei o apreciază și o votează. Săracul Gheorghe al Pătrului Ioanei Ailenei, care toată viața lui, până la venerabila vârstă de 80 de ani, a fost căruțaș și belitor de animale moarte, la „atelierul” lui de la marginea satului, să – rută seara, la culcare, fluturașul electoral al deputatului care l-a numit „senior”, nu un amărât bătrân, fără dinți în gură, care își duce traiul de pe o zi pe alta. Sigur, găselnița politicienilor este o dovadă de pragmatism, mințile luminate care le-au sugerat această șmecherie au calculat exact impactul electoral. Să nu mai spui „bătrâni” sau „pensionari”, ci „seniori”, așa, la grămadă, este o strategie bine gândită, țintită exact acolo unde trebuie. Nu poate, ci sigur, găselnița este îndreptată spre atenuarea conflictului între generații, între angajați și pensionari, cultivat în ultimii ani, pe principiul „dezbină și stăpânește”. Chiar dacă este unilateral, țintind o singură tabără, aceea a „seniori – lor”, tot este ceva. Problema este mult mai gravă și mai adâncă. Printre bătrâni, unii pensionari, alții, nu, există unii care chiar merită apelativul de „seniori”: medici care lucrează în continuare, deși au mult peste 70 de ani, profesori, cercetători, ingineri, inventatori sau inovatori, filologi, filosofi sau, de ce nu?, diplomați, experți ai serviciilor secrete. Ei, bine, la această oră ei ar trebui să fie folosiți, exploatați la maximum, pentru a-i ajuta pe tineri să treacă peste hopul schimbării modului de viață. Tinerii nu au apucat să treacă de la comunism la democrație, dar acum sunt obligați să-și schimbe stilul de viață, să renunțe la mare parte din „valorile” care le-au modelat viața și începutul de carieră. Pentru „seniori” nu este nicio pro – blemă să se adapteze la altceva, la alt mod de viață, au mai trăit asta. Tinerii, nu. Asta este sarcina „seniorilor”, să-i ajute pe tineri să treacă peste schimbarea brutală, să-i învețe că nu este sfârșitul lumii, ci doar un alt mers!

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.