Poliţiştii de frontieră din cadrul Punctului de Trecere a Frontierei Nădlac II au depistat 22 de cetățeni din Siria, Somalia, Egipt și Etiopia care încercau să treacă ilegal frontiera de stat ascunși într-un ansamblu rutier încărcat cu aparatură electronică.

În data de 17.05.2021, în jurul orei 09.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac II, s-a prezentat pentru efectuarea formalităţilor de frontieră pe sensul de ieşire din ţară, un cetăţean turc, conducând un ansamblu rutier format din cap tractor şi semiremorcă, ambele înmatriculate în România. Şoferul transporta, conform documentelor de însoţire a mărfii, aparatură electronică pentru o societate comercială din Polonia.

În urma efectuării controlului amănunţit al mijlocului de transport, în interiorul acestuia au fost descoperiţi, ascunşi în compartimentul marfă, 22 de cetăţeni străini.

Persoanele au fost preluate și transportate la sediul sectorului pentru cercetări suplimentare.

În cadrul verificărilor preliminare, polițiștii de frontieră au stabilit că sunt cetățeni din Siria, Somalia, Egipt și Etiopia, cu vârste cuprinse între 15 și 39 de ani.

Poliţiştii de frontieră efectuează cercetări în vederea stabilirii întregii activități infracționale, urmând ca la finalizare să fie dispuse măsurile legale care se impun.

Recomandările redacției