Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, luni, cu ocazia deschiderii noului an universitar, că asigurarea oportunităţilor de angajare pentru absolvenţi este o chestiune ce „ţine de securitatea naţională“, cerând mediului academic să participe la dezbaterea naţională pe tema educaţiei.
Klaus Iohannis le-a vorbit participanţilor la festivitatea de deschidere a anului universitar de la Universitatea Bucureşti despre consultarea pe care a lansat-o recent pe tema Educaţiei, afirmând că aceasta nu se poate desfăşura fără contribuţia şi autoritatea universităţilor. Preşedintele a lansat trei teme majore de discuţie, principala fiind relaţia dintre educaţie şi creşterea economică.
„A gândi pe termen lung un sistem care oferă absolvenţilor oportunităţi de angajare nu este doar o chestiune economică şi cu atât mai puţin una exclusiv personală, ci ţine chiar de securitatea naţională. Educaţia de calitate, conectată la piaţa muncii, creşterea economică şi dezvoltarea unei societăţi sunt faţetele aceluiaşi întreg şi se condiţionează reciproc“, a spus Iohannis.
Mai mult, preşedintele a vorbit despre potenţialul românilor, care trebuie valorificat prin intermediul universităţilor, indiferent de mediul din care provin studenţii şi de situaţia lor financiară, subliniind din nou legătura dintre mediul universitar şi angajatori. „Dialogul mediului universitar cu angajatorii români şi străini a încetat să fie o simplă opţiune punctuală şi a devenit o necesitate, dacă ne dorim o educaţie şi o economie performante. Specializarea inteligentă, transferul tehnologic, inovarea şi antreprenoriatul fac economia de succes şi societatea prosper“, a spus Iohannis.
Nu în ultimul rând, preşedintele a vorbit „dimensiunea socială a universităţilor“ şi capacitatea acestora de a genera idei şi soluţii pe teme de interes social. „Am mari aşteptări de la comunitatea academică şi ştiinţifică în a participa activ şi creativ la dezbateri publice care pot modela societatea, care pot transforma sistemele publice, care pot reduce inechităţile sociale şi care, nu în ultimă instanţă, pot profila România în plan internaţional”, a atras atenţia Klaus Iohannis.
În contextul globalizării, preşedintele a afirmat că universităţile din România trebuie să răspundă provocărilor secolului XXI sub aspectul performanţei, cercetării ştiinţifice, trebuie să profite de fluxul internaţional de schimburi academice şi îşi pot folosi atuurile pentru a aduce „diversitate şi excelenţă“ în corpul studenţesc şi profesoral în acest mod. „Sistemul universitar românesc poate deveni un pol pentru studenţi din întreaga lume şi îşi poate reînnoi forţa de atracţie. Aceste imperative sunt cu atât mai semnificative cu cât criza demografică ne obligă să fructificăm mai bine întregul potenţial al României“, a continuat Iohannis.
Preşedintele a vorbit şi despre actuala Lege a educaţiei, despre care a spus că a fost făcută fără dialog, astfel încât „consecinţele se resimt până astăzi“. „Reformarea unui sistem se poate face doar prin dialog autentic cu cei interesaţi şi afectaţi, cu toţi cei care au un cuvânt de spus. Altfel este condamnată din start la eşec. O viziune pe termen lung trebuie să ţină cont de realităţi şi să anticipeze consecinţe. Altfel, ce facem azi, desfacem mâine, ce construieşte un guvern, distruge următorul, ce aprobă un Parlament înainte de alegeri, modifică alt Parlament imediat după“, a mai spus Iohannis, atrăgând atenţia că, pentru o educaţie de calitate, trebuie asigurată şi o legislaţie pe măsură, fără modificări „în funcţie de interese personale sau calcule politice“.
Nu în ultimul rând, Iohannis a vorbit şi despre „integritatea şi transparenţa“ din lumea academică, dând asigurări că vrea un parteneriat cu universităţile în acest domeniu. „Universităţile trebuie să fie astfel un simbol al respectării unor principii etice şi al preocupării pentru binele public. Instituţia dumneavoastră, Universitatea Bucureşti, şi-a asumat cu seriozitate şi consecvenţă acest rol şi, pentru toate acestea, vă asigur de sprijinul meu în demersurile dumneavoastră viitoare. (…) Mă angajez să fiu un aliat al dumneavoastră, pentru o mai mare responsabilitate publică şi integritate în învăţământul superior românesc“, a conchis Iohannis.

Sursa: Mediafax

Recomandările redacției