La câteva ore după colegii din Liga a II-a, utiștii de la „satelit” / Under 19 au demarat și ei pregătirile în vederea celor două competiții pe care le au de onorat la primăvară. Este vorba despre returul Ligii a III-a, dar și ultimele zece runde din seria de Vest a Ligii Elitelor.
În condițiile în care Mara, Copaci, Tarcea, Wild, Stahl, Celea sau Covaci, fotbaliști care au evoluat mai mult la UTA II, și-au reluat antrenamentele sub comanda lui Laurențiu Roșu, iar la Gârbiță, Ignea, Ungurianu și
Ghiunghiuș s-a renunțat, Cristian Păcurar, Dan Oprescu, Adi Ungur și Vasile Sin au contat la reunire pe: Mureșan – Iuga, D. Lazăr, Rogojan, Savin, Coadă, Dobrean, Ghergar,  Mandache, Savin, Revesz, Pop, Brăniștean, Vasile, Toma, Mager, Prună, A. Bodri, Curta, Lezeu, Marica, Gabor, Adam, Laza, Zdrențan, Dinculescu, D. Dan, Ungur și Orza.
Ultimii șase fotbaliști reprezintă noutățile din lot, cu mențiunea că fundașii laterali Dacian Zdrențan, Iulius Dinculescu și Dennis Laza (17 ani, produs al Beiușului, aflat la un moment dat și în lotul lui Dinamo), dar și „închizătorul” Daniel Dan sunt rezolvați deja, în timp ce atacanții Grigore Ungur (17 ani – Atletico Madrid București) și Ionuț Orza (20 de ani – Miercurea Ciuc) se află în probe de joc. Primul antrenament al anului a fost bifat și de Victor Prună, unul dintre cei mai talentați fotbaliști ai generației 1997-1998 de la Atletico Arad, care a avut probleme de sănătate în ultimul timp. În schimb, Iova acuză probleme la gleznă și e scos din circuit pentru săptămânile următoare.
Absenți ieri, Cociuba, E. Varga, Roșu, Ciucifara și Al. Lazăr (plus Adam) au o situație specială, în sensul în care ei ar putea împrumutați la formații de ligile trei și patru. Oricum, stafful tehnic al UTA-ei II mai caută întăriri ofensive, dar și un portar.
Pregătire la Arad
UTA II demarează pregătirile de iarnă cu câte un antrenament pe zi. Din 4 până în 12 februarie se intră în regim de semicantonament, cu două ședințe de pregătire pe zi. „Aveam varianta să urcăm la Moneasa, dar suntem convinși că ceea ce puteam face la munte, adică să ne încărcăm fizic jucătorii, putem reuși și la Arad. În plus, nu pierdem săptămâna de amicale, atât pentru echipa de Liga a 3-a, cât și pentru Elite. Partidele de verificare sunt foarte importante pentru noi, din moment ce omogenitatea, cel puțin la nivel de Liga a 3-a, e cea mai mare problemă a noastră. În plus, vom avea câțiva jucători în probe, dacă suntem la munte și nu avem terenuri de joc la dispoziție, nu ne putem face o părere concludentă despre ei”, a mai afirmat tehnicianul „roș-albilor”.
„Obiectivul satelitului – sânge proaspăt și bun
pentru prima echipă”
UTA II nu se află într-o postură prea fericită la jumătatea sezonului. „Garnitura” de Liga a III-a este pe ultimul loc în seria a IV-a, iar cea din campionatul Elite Under 19 este pe locul 5 în seria de Vest. Este adevărat, distanța tinerilor utiști față de ultimul loc ce duce la turneul final e de doar 4 puncte, în condițiile în care au și un joc mai puțin disputat. „În primul rând, trebuie spus că nu avem un obiectiv de clasament impus de conducerea clubului. Sigur, în primul rând nouă, antrenorilor nu ne convine faptul că suntem pe ultimul loc în Liga
a III-a și nu mai suntem pe podium la Elite, însă trebuie să privim întregul tablou. În fiecare weekend am jonglat cu jucătorii, i-am luat dintr-o parte și i-am pus dincolo, principala noastră prioritate fiind cât mai multe minute pentru ei. De aceea spun și acum, obiectivul rămâne munca, una de calitate și axată în special pe creșterea individuală a fotba­liștilor, pentru ca apoi aceștia să promoveze la prima echipă. Dacă vin și punctele în cele două campionate cu atât mai bine, însă un «satelit» e mereu menit să aducă mereu sânge proaspăt și bun pentru formația de Liga a II-a, sau, sperăm cu toții, chiar de Liga 1 din vară”, a încheiat Cristi Păcurar.

Recomandările redacției