Asistenta și șoferul unei ambulanțe au fost atacați de un pacient recalcitrant, aflat sub influența băuturilor alcoolice. Totul s-a întâmplat pe drumul județean ce leagă localitățile Caporal Alexa și Sântana, vineri după-masa. Echipajul a preluat bărbatul, în vârstă de aproximativ 60 de ani, din Ineu, iar în timp ce îl transportau spre Spitalul Județean Arad, el a început să lovească asistenta cu pumnii. În acel moment, șoferul a oprit și a venit în ajutorul asistentei, dar și el a fost lovit. Norocul celor doi membri ai echipajului a fost că, mai mulți șoferi au oprit și au intervenit pentru a imobiliza pacientul recalcitrant.  „Echipajul nostru a fost solicitat în localitatea Ineu, pentru o persoană de aproximativ 60 de ani în loc public, persoana era cazută pe jos, aflându-se sub influența băuturilor aloolice. Nu se știa exact inițtial dar se pare că pacientul este cu antecdente psihiatrice a mai fost internat la Spitalul de Psihiatrie. Echipajul a preluat pacientul, iar deplasându-se înspre Spitalul Județean Arad, între localitățile Caporal Alexa și Sântana, pacientul a devenit agresiv, a lovit asistenta apoi și ambulanțierul care a oprit și a încercat să vină în ajutorul asistentei. Șoferul a solicitat ajutorul Poliției, un echipaj a venit și a imobilizat pacientul, care a fost transportat la Spitalul Județean. Cei doi membri ai echipajului au suferit leziuni minore, asistenta a suferit contuzii și escoriații, iar ambulanțierul contuzie de piramidă nazală„, ne-a declarat directorul medical al Serviciului Județean de Ambulanță Arad, dr. Mircea Merea.  Câțiva conducători auto care treceau pe drumul județean au oprit pentru a veni în sprijinul celor doi membri ai echipajului de ambulanță, până la sosirea Poliției. Ei au reușit imobilizarea agresorului, iar polițiștii l-au încătușat și transportat la Spitalul Județean Arad. Ulterior, pacientul recalcitrant a fost transportat la Spitalul de Psihiatrie din Arad.

Recomandările redacției