O fază petrecută spre finalul partidei cu Millenium Giarmata le-a adus celor din Cermei o victorie așteptată de aproape două luni de zile. Formația de pe Teuz nu a făcut un meci prea bun contra timișenilor, dar rezultatul îi spală toate păcatele. „S-a rupt blestemul jocurilor de acasă. Am câștigat astăzi cu o echipă arțăgoasă, cu toate că am făcut cel mai slab meci, mai slab și decât cu Deva. Golul dat de Coșa din centrarea lui Aldan este copie a celui reușit în deplasarea de la Galda și ambele ne-au adus cele trei puncte. Copiii sunt crescuți de UTA, de aceea avem această colaborare, sunt juniori valoroși pe care dacă îi împrumutăm de la clubul fanion și putem să-i creștem și să ne ajute. Sunt un antrenor norocos, am trei juniori mari și lați, ca să zic așa, care nu s-au accidentat și i-am forțat la maxim până acum”, a spus tehnicianul nou promovatei arădene.
Făcând un scurt remember, Aslău Acesta a vorbit și despre viitor. Pe termen scurt și mediu, atin­gând ușor și subiectul plecărilor lui Varga și Calvin de la echipă. „La Alba Iulia mergem să ducem punct sau puncte, nu avem ce pierde. Sperăm ca această echipă să continue frumos și din iarnă și să fim între echipele bune ale ligii a treia. Rămâne de văzut și cu cine. Ca în viață, mai sunt și plecări și veniri noi, nimeni nu este de neînlocuit. Așa este și în cazul fotbaliștilor și al antrenorilor. Față de alți ani eu zic că acum este o serie mult mai bună, mai valoroasă, sunt echipe din orașe mari, cluburi organizate, finanțate substanțial, cu arii mari de selecție, centre de copii puternice și asta se vede. Și totuși, noi, un club mic, am început foarte bine, cu trei victorii, după care au început problemele. Nu am avut experiența necesară pentru a avea continuitate în rezultate. Am câștigat sau am scos punct la echipe bune, am pierdut cu altele mai modeste. Ăsta este fotbalul, dar ce pot să afirm este că nu am avut un meci în care adversarul să ne domine categoric și să nu facem față la joc”, a adăugat „Zimbrul”.
În numele vestiarului, Alex Nistor a dorit să-i transmită prietenului Raul Stănaia că  și atât el cât și colegii lui îi sunt alături în aceste momente grele, îi împărtășesc durerea pierderii mamei dragi și-i transmit sincere condoleanțe.

Recomandările redacției