repartitoareAsociația Națională a Prestatorilor de Servicii de Contorizare și Calcul al Utilităților ( ANPSC) reacţionează la propunerea Asociaţiei pentru Protecţia Consumatorilor, care cere interzicerea repartitoarelor. Cei de la ANPSC susţin că Parlamentul a adoptat în august 2014 Legea 121/2014 privind eficienta energetică, lege ce transpune în legislaţia naţională prevederile Directivei Europene 27/2012 privind eficienta energetică. „Această directivă prevede un cadru comun de măsuri pentru promovarea eficienţei energetice pe teritoriul Uniunii Europene cu scopul de a se asigura atingerea obiectivului principal al UE, respectiv 20 % în materie de eficienta energetică până în 2020, precum şi de a deschide calea pentru creşterea eficienţei energetice, în viitor. […] ANPSC pune la dispoziţia tuturor factorilor interesaţi în informarea corectă a consumatorilor economiile realizate de contorizarea individuală a încălzirii pe baza repartitoarelor de costuri, economii rezultate din datele furnizate de RADET Bucureşti în perioada 2007 – 2014. Economia în medie/sezon de încălzire este de aproximativ 30 milioane euro la nivel de Bucureşti, 15 milioane de euro economii la populaţie + 15 milioane euro economii la bugetul local”, se arată într-un comunicat de presă al ANPSC. Cei de acolo par să uite însă de faptul că locatarii care au repartitoare au ajuns să plătească facturi mai mari şi să aibă un confort termic scăzut, comparativ cu cei care nu şi-au contorizat încă apartamentele.
„Conform legislaţiei, acest sistem trebuie să înlocuiască actuala modalitate de împărţire a costurilor încălzirii, prin raportare la suprafaţă utilă («pauşal»), care a devenit incorectă, imorală şi ilegală, în condiţiile înlocuirii a tot mai multor calorifere într-un condominiu, cu puteri termice mărite”, se arată în comunicatul asociaţiei care apără interesele vânzătorilor de contoare şi al celor care calculează unităţile consumate.

  • WTF spune:

    „Această directivă prevede un cadru comun de măsuri pentru promovarea eficienţei energetice…” Bla Bla Bla! Dar eficienta energetica a CET -ului se incadreaza in directivele m UE ? Ce tot bateti campii cu economiile miticesti, cand lumea stie ca fara repartitoare se plateste mai putin de jumatate decat cei care utilizeaza repartitoare ?! Am spus utilizeaza, nu le tin pe post de ornament prin inchiderea termostatelor ! Inca odata se dovedeste ca „dezbina si controleaza” este mai actual ca niciodata

Comentariile sunt închise.

Recomandările redacției