Aspecte privind aplicarea reformei agrare din 1921 în Şimandul de Sus şi Şimandul de Jos

0
378

OLYMPUS DIGITAL CAMERALa sfârşitul primei conflagraţii mondiale, agricultura arădeană, în general, se găsea într-o situaţie critică. Sărăcia, bolile, foametea, mizeria, bântuiau satele. Cea mai mare parte a inventarului agricol era distrusă. Lipseau animalele de tracţiune, seminţele. Lipsa braţelor de muncă era accentuată şi din cauza mobilizărilor care s-au prelungit în anii 1919-1920. Suprafaţa agricolă însămânţată, producţia, numărul de animale au scăzut faţă de perioada antebelică cu peste 50% ca, de altfel, în tot restul ţării. În aceste condiţii lumea rurală era inflamată de un spirit de nelinişte, confuzie, durere, care coagulate la un loc puteau provoca o revoltă în masă a ţăranilor. Situaţia ţărănimii din judeţul Arad avea să fie influenţată de două evenimente majore din istoria poporului român: Unirea Transilvaniei, Banatului, Crişanei şi a Maramureşului cu România, la 1 Decembrie 1918 şi legiferarea Reformei agrare din 1921. Încă din toamna anului 1918, reforma agrară a fost înscrisă în programul Consiliului Naţional Român Central, creat      la 21 octombrie/ 3 noiembrie 1918, când s-a anunţat, printre altele, o  vii­toare împroprietărire. La 1 Decembrie 1918, în cadrul Marii Adunări Naţionale de la Alba-Iulia, alături de alte preve­deri, s-a înscris la punctul V al articolului 3 din Rezoluţia Adunării, reforma agrară radicală. S-a menţionat în acelaşi punct V: „…se va face posibil ţăra­nului să-şi creeze o proprietate (arător, pădure, păşune), cel puţin atât cât să poată munci el şi familia lui”. S-a su­bliniat şi principiul conducător al acestei politici agrare, care prevede, pe de o parte, promovarea nivelării sociale, iar pe de altă parte, potenţarea (creş­terea n.n.) producţiei.
Prin Decretul numărul 3622 din 11 decembrie 1918, Consiliul Dirigent al Transilvaniei a fost autorizat să re­dacteze proiectul legii de reformă agra­ră. Până la punerea lui în vigoare sa recurs la practica arendării pământurilor moşiereşti.
Arendările forţate au constituit o primă etapă importantă în desfăşurarea lucrărilor de reformă agrară. Conform ordonanţei numărul 82 A, pe care Consiliul Dirigent a emis-o la 21 februa­rie1919, s-a stabilit că, până la promulgarea legii de reformă agrară, mo­şiile statului, ale corporaţiilor şi moşierilor să fie arendate ţăranilor constituiţi în obşti. Astfel, marii proprietari funciari din Şimandul de Sus au fost obligaţi să dea în arendă o parte din moşiile lor. De exemplu, toată moşia aparţinând lui Arnold Hammerstein a fost dată în arendă forţată, în total 140 de iugăre. Apoi, din moşia lui Iuliu Karolyi în suprafaţă de 2374 iugăre, s-au dat în arendă forţată 1064 de iugăre teren arabil, 146 iugăre fâneaţă şi 547 iugăre păşune locuitorilor comunei Şimandul de Sus. În martie 1921, după dezbateri aprinse în Parlamentul României proiectul legii de reformă agrară pentru România, redactat de Constantin Garoflid, ministrul Agriculturii, a fost votat în Senat cu 92 voturi pentru şi 26 împotrivă. La 9 iulie, proiectul a trecut ş i de Camera Deputaţilor c u 2 17 voturi pentru şi 78 împotrivă. în paralel, fusese discutat şi proiectul Mihalache din partea opoziţiei. Proiectul legii agrare din 1921 a fost opera unui guvern în care posturile principale erau ocupate de conservatori: Constantin Argetoianu la Interne şi Constantin Garoflid la Agricultură. Legile din 1921 completau şi dezvoltau normele de expropriere şi împroprie­tărire înscrise în decretele-legi din anii 1918-1919. În toate provinciile, exproprierea se realiza cu scopul împroprietăririi ţăranilor, înfiinţării păşunilor comunale şi pentru cauze de interes naţional, economic şi cultural. Decretul nr. 3610 din 23 iulie 1921 privind aprobarea Legii pentru Reforma agrară din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş cuprindea 141 articole, structurate în două părţi şi 20 de capitole. Prima parte se numea „Exproprierea” şi stipulează toate detaliile privind operaţiunile de expropriere: terenurile vizate pentru a fi expropriate, înfiin­ţarea păşunilor şi pădurilor comunale, excepţiile de la expropriere, despăgubirea moşierilor, organele de aplicare a procedurilor de expropriere, etc, în total, 90 de articole. Partea a doua se intitula „Împroprietărirea”, făcând refe­rire la cei îndreptăţiţi la împroprietărire, parcelarea pământului. În guvernul Vaida-Voevod, ministrul agriculturii era Ion Mihalache. Proiectul său de reform agrară era unul radical, exproprierea făcându-se pe proprietar şi nu pe proprietăţi, de la 100 ha în sus. Comisia de ocol pentru expropriere Arad a hotărât exproprierea a unei suprafeţe de 4480 de iugăre din moşia lui Iuliu Karolyi din Şimandul de Sus. Preţul de expropriere era stabilit la 2.500 lei pe iugăr pentru terenurile agricole din clasa I, 2.200 lei pe iugăr pentru cele din clasa a II-a, 2.000 lei pe iugăr pentru cele din clasa a III-a şi 800 lei pe iugăr pentru păşune. În Şimandul de Jos au fost expropriaţi următorii moşieri: Ioan Kintzig (772 iugăre), Petru Urban (657 iugăre), Alexandru Banhidy (657 iugăre), Albert Mitler (275 iugăre) şi fraţii Elias (147 iugăre)154. Conform tabelelor de împroprietărire, în Şimandul de Sus urmau să fie împroprietăriţi 457 de ţărani din care: 416 români, 10 germani şi 31 maghiari iar în Şimandul de Jos urmau să primească pământ în funcţie de fondul funciar disponibil, 544 persoane, din care: 372 români, 60 germani, 104 maghiari şi 8 sârbi. Din cele prezentate mai sus rezultă că de reforma agrară din 1921 au beneficiat deopotrivă ţărani români şi de alte etnii.
Doru Sinaci
Dimitrie Otavă

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.